Peste 30 de familii au participat la prima ediție a „Seratei pentru Familii”, organizată la Logănești

Noutăți iulie 6, 2026

Atmosferă de sărbătoare, aplauze, muzică live și zeci de familii care au pășit cu emoție pe covorul roșu. Așa a debutat, în seara zilei de 5 iulie 2026, prima ediție a „Seratei pentru Familii”, organizată pe stadionul din satul Logănești, raionul Hîncești, de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din localitate, în parteneriat cu Primăria Logănești.

Evenimentul a fost dedicat generației anilor ’80 – celor care și-au trăit tinerețea în acea perioadă și și-au întemeiat atunci familii. Peste 30 de familii au răspuns invitației, participând la o seară în care au fost celebrate familia, prietenia și spiritul comunității.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost primirea festivă a participanților. Pășind pe covorul roșu, fiecare familie a fost prezentată pe nume și primită ca un adevărat oaspete de onoare. După intrarea festivă, familiile au avut ocazia să realizeze fotografii la decorul special amenajat pentru eveniment, păstrând astfel o amintire prețioasă a serii. Decorul special amenajat pentru fotografii a oferit familiilor ocazia de a păstra o amintire deosebită a evenimentului.

Pe parcursul serii, atmosfera a fost întreținută de muzică interpretată live la mandolină, vioară, acordeon și pian, instrumente care au readus în sufletele participanților amintiri din anii tinereții. Concursurile și activitățile interactive au creat numeroase momente de bucurie, oferind familiilor ocazia de a colabora, de a râde împreună și de a petrece timp de calitate.

Un moment aparte al programului l-a constituit interpretarea colectivă a unui cântec dedicat familiei, cântat de toate familiile prezente, creând o atmosteră de unitate, dar și mii de emoții.

Prezent la eveniment, pastorul Bisericii Adventiste din Logănești, Victor Lotca, a evidențiat rolul esențial al familiei în societate și a încurajat participanții să cultive dragostea, respectul și unitatea în cămin, subliniind că o familie puternică reprezintă temelia unei comunități sănătoase.

Evenimentul s-a bucurat de prezența primarului satului Logănești, Valentin Danu, împreună cu soția sa, precum și a consilierilor locali. În mesajul adresat participanților, edilul a apreciat inițiativa organizării unei astfel de serate și colaborarea dintre administrația publică locală și Biserică în promovarea valorilor familiale și consolidarea relațiilor din comunitate.

Invitatul special al serii a fost kinetoterapeutul Victor Bulacu, care a susținut o prezentare dedicată sănătății la vârsta a treia. Acesta le-a vorbit participanților despre importanța mișcării, a unui stil de viață activ și despre rolul sistemului limfatic în menținerea sănătății, oferind recomandări practice și ușor de aplicat.

La finalul evenimentului, cea mai frumoasă confirmare a reușitei nu a venit prin aplauze, ci prin faptul că participanții au ales să rămână împreună și după încheierea programului. Familiile au continuat să socializeze, să depene amintiri și să se bucure de timpul petrecut împreună, exprimându-și aprecierea față de organizatori și dorința ca „Serata pentru Familii” să devină o tradiție anuală în satul Logănești.

Biserica Adventistă din Logănești adresează mulțumiri Primăriei din localitate pentru sprijinul acordat, primarului și consilierilor locali pentru implicare, invitatului special Victor Bulacu pentru mesajul oferit, colectivului de instrumentiști care a contribuit la atmosfera festivă, precum și tuturor voluntarilor și membrilor echipei care au făcut posibilă desfășurarea evenimentului.

Prima ediție a „Seratei pentru Familii” a demonstrat că atunci când comunitatea se reunește în jurul unor valori precum familia, respectul și solidaritatea, se creează mai mult decât un eveniment – se construiesc relații, se consolidează legături și se nasc amintiri care rămân în inimile oamenilor pentru mult timp.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *