Cuvântul lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu i-a încredinţat omului cunoştinţele necesare în vederea mântuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibilă a voii Sale. Ele sunt norma…
Read MoreDumnezeirea
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexistând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni prezent. El este infinit şi mai presus de înţelegerea umană, dar cunoscut totuşi prin faptul că li S-a descoperit oamenilor. El este pentru totdeauna demn de închinare,…
Read MoreDumnezeu Tatăl
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţile şi capacităţile manifestate în Fiul şi Duhul Sfânt sunt, de asemenea, manifestări ale Tatălui. (Gen. 1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan…
Read MoreDumnezeu Fiul
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este judecată. De-a pururi Dumnezeu adevărat, El a devenit, de asemenea, om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput de Duhul Sfânt şi…
Read MoreDumnezeu Duhul Sfânt
Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viaţa Domnului Hristos cu putere. El atrage şi convinge oameni, iar pe aceia care răspund, îi înnoieşte şi îi transformă după…
Read MoreCreația
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de pe pământ şi S-a odihnit în ziua a şaptea a acelei prime săptămâni. În acest fel, El a instituit Sabatul ca un memorial perpetuu…
Read MoreNatura omului
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o unitate indivizibilă formată din corp, minte şi spirit şi este dependent de Dumnezeu pentru viaţă, suflare şi toate celelalte.…
Read MoreMarea Luptă
Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în cer, atunci când o fiinţă creată şi înzestrată cu libertatea de a alege a devenit, prin înălţare de sine, Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, generând…
Read MoreViața, moartea și învierea Domnului Hristos
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel încât aceia care prin credinţă primesc această ispăşire să poată avea viaţa veşnică şi întregul univers creat să poată înţelege mai bine sfânta şi infinita…
Read MoreExperiența mântuirii
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfânt, ne dăm seama de nevoia noastră, ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirea noastră şi ne manifestăm credinţa în…
Read More