Grija pentru creație – o declarație cu privire la mediu
Lumea în care trăim este un dar născut din iubirea unui Dumnezeu Creator, un dar din partea Celui care „a făcut cerurile și pământul, marea și izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7; 11:17,18). În cadrul creației, El a așezat în mod intenționat ființele umane în relație cu El, cu alte persoane și cu lumea înconjurătoare. Așadar, în…
Read MoreO recunoaștere a creației
Raportul Comitetului de organizare al Conferinţei Mondiale pentru Credinţă şi Ştiinţă, 2002-2004, prezentat Comitetului Executiv al Conferinţei Generale prin intermediul biroului Preşedintelui Conferinţei Generale, 10 septembrie 2004 INTRODUCERE Primele cuvinte ale Bibliei constituie temelia pentru tot ceea ce urmează: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul…” (Geneza 1:1). În întreaga Scriptură, actul creaţiei este…
Read MoreRăspuns la documentul „O recunoaștere a creației”
Ținând cont de faptul că: Convingerea cu privire la creația literală, în șase zile, este indisolubil legată de autoritatea Scripturii, Această convingere se împletește cu alte doctrine biblice precum Sabatul și răscumpărarea și Adventiștii de ziua a șaptea înțeleg misiunea așa cum este descrisă în Apocalipsa 14:6,7, constând și într-un apel adresat lumii de a…
Read MoreCreația: o concepție biblică
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea își afirmă credința în relatarea biblică cu privire la creație, ea fiind în opoziție cu explicația evoluționistă a originii organismelor vii și a relației oamenilor cu alte forme de viață. Adventiștii de ziua a șaptea observă cu interes intensificarea discuțiilor cu privire la designul inteligent în natură și dovezile…
Read MorePericolele schimbărilor climatice: O declarație adresată guvernelor țărilor industrializate
Oamenii de știință avertizează cu privire la faptul că încălzirea treptată a atmosferei ca urmare a activității umane va avea consecințe grave asupra mediului înconjurător. Clima se va schimba, iar această schimbare va duce la creșterea numărului furtunilor, inundațiilor și secetelor. Pentru a menține schimbarea climatică în limite acceptabile, emisiile de gaze cu efect de…
Read MoreDeclarația Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea cu privire la războiul din Congo
Silver Spring, Maryland, Statele Unite ale Americii. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea își exprimă îngrijorarea cu privire la violențele care au loc în zona nord-estică a statului Congo, violențe care rezultă în pierderi de vieți omenești, sărăcie și suferință în rândul bărbaților, femeilor și copiilor nevinovați. Biserica este îngrijorată cu privire la situația membrilor…
Read MoreDeclarație cu privire la droguri
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea îndeamnă toate persoanele și toate națiunile să coopereze pentru eradicarea epidemiei mondiale de droguri care subminează structurile sociale ale statelor, iar la nivel individual duce adesea la moartea victimelor sau le conduce la o viață de infracțiuni. Adventiștii de ziua a șaptea cred că Biblia învață faptul că fiecare…
Read MoreDeclarație cu privire la aniversarea a 50 de ani de la adoptarea Declarației universale a drepturilor omului
Încă de la începuturile ei la mijlocul secolului al XIX-lea, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a promovat drepturile omului. Inspirați de principiile biblice, primii adventiști s-au implicat în lupta împotriva sclaviei și a nedreptății. Ei au susținut dreptul fiecărei persoane de a-și alege religia în conformitate cu propria conștiință și să își practice și…
Read MoreDeclarație cu privire la menținerea principiilor temperanței și refuzul donațiilor reprezentanților din industria tutunului și alcoolului
Încă de la începuturile Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, temperanța a fost unul dintre principalele obiective, iar biserica a jucat un rol important în lupta împotriva invaziei alcoolului, a tutunului și a altor droguri. Deși unele confesiuni creștine au diminuat accentul pus pe temperanță, adventiștii de ziua a șaptea au continuat să se opună…
Read MoreDeclarație de încredere în scrierile lui Ellen G. White
Noi, delegații la sesiunea Conferinței Generale din anul 2015, desfășurată în San Antonio, Texas, Statele Unite ale Americii, ne exprimăm profunda recunoștință față de Dumnezeu pentru prezența continuă a diferitelor daruri spirituale în rândul poporului Său (1 Corinteni 12:4-11; Efeseni 4:11-14) și în mod special pentru îndrumarea profetică primită prin viața și lucrarea lui Ellen…
Read More