Exploratorii din Gotești au parcurs un traseu de verificare a cunoștințelor

Predici și articole Wednesday, 25 January 2017

O experienţă plăcută şi interesantă au trăit exploratorii Clubului „Ionatan” din s. Goteşti, pe data de 22 Ianuarie, străbătând un traseu dificil și cu obstacole, organizat special pentru a verifica cunoştinţele dobândite din studierea primelor 18 capitole din cartea Geneza.

s. Gotești, Moldova, 22 ianuarie 2017

Pe parcursul  a trei ore, 12 copii, dintre care șapte copii sunt din biserică, iar cinci sunt prietenii lor, au explorat natura într-o pădure din apropiere.

Fiind al treilea traseu bazat pe întrebările din cartea Geneza, astăzi copiii au parcurs șase puncte de traseu. La fiecare punct de traseu, exploratorii au avut de dat răspunsuri contra cronometru la întrebările din capitolele 13-18. Dar, în afară de aceasta, ei au demonstrat că sunt curajoși și descurăreți reuşind să treacă prin două obstacole dificile: „pânza de  păianjen” și „tunelul din ață”. După traseu, copiii și-au pus în acţiune mâinile lor înzestrate cu talent de sculptor și au meșterit „babe de zăpadă”, iar unii dintre ei au reușit să sculpteze chiar un „explorator de zăpadă”.

Momentul culminant al zilei a avut loc în timp ce ne pregăteam să luăm masa împreună când, o fetiță neadventistă care nu s-a mai rugat până atunci împreună cu exploratorii, s-a oferit să rostească rugăciunea „Tatăl nostru”. Ce lucru extraordinar! După rugăciune, exploratorii au savurat cartofi copți pe rug și au mâncat la desert turte dulci. Apoi, în drumul lor spre casă, au cântat imnul exploratorilor cu bucurie, lăudându-l pe Dumnezeu!

Traseul de astăzi a pus în inimile exploratorilor dorința de a se întoarce în pădure ca să exploreze frumusețea creațiunii lui Dumnezeu! Până atunci ei vor studia cu rugăciune Biblia pentru a fi „gata, oricând!”.

Autor: Brăgaru Vlad, Pastor

    1 comments

  • | Friday, 27 January 2017 at 18:45

    Следопыты для Господа всегда готовы!!! Еще одно доказательство Божьего водительства в жизни церкви!!! Пусть Бог благословит каждого!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.