Vizita medicilor-misionari internaționali la Biserica Adventistă din Slobozia

Noutăți februarie 19, 2026

Pe data de 14 februarie, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din orașul Slobozia, a fost vizitată de un grup format din 17 medici-misionari din diferite regiuni ale lumii, implicați activ în lucrarea de slujire.

Grupul internațional a reunit misionari din Moldova, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, care și-au unit eforturile pentru a aduce un mesaj de speranță, sănătate și reînnoire spirituală credincioșilor prezenți.

În cadrul serviciului divin, mesajul spiritual a fost susținut pe baza unui fragment din Evanghelia după Matei, în care Isus Hristos vorbește despre templu, subliniind faptul că acesta își pierde semnificația atunci când nu mai este locuit de prezența divină. Pornind de la acest gând, s-a evidențiat ideea că, omul însuși este templul lui Dumnezeu, iar viața de credință presupune mai mult decât respectarea unor reguli – ea implică trăirea zilnică în armonie cu principiile divine.

Participanții au fost încurajați să reflecte asupra modului în care alegerile zilnice, inclusiv cele legate de stilul de viață și alimentație, pot contribui la menținerea sănătății și îmbunătățirea calității vieții.

După serviciul divin, medicii-misionari au împărtășit experiențe din activitatea lor practică, oferind informații utile despre menținerea sănătății și răspunzând la întrebările celor prezenți privind legătura dintre sănătate și spiritualitate.

Vizita a reprezentat nu doar un moment de părtășie, ci și o oportunitate de consolidare a valorilor creștine și a responsabilității față de propria sănătate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *