VERANDA – 3

„Tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.” (Romani 12:5,6)

În regulă. Sunt dispus să fiu deschis faţă de această idee de a forma sau a mă alătura unei grupe mici. Dar de unde să încep? Bună întrebare. Ce-ai zice să începem cu câteva dintre obiecţiile ridicate de obicei atunci când se pune problema creării unei noi grupe?

„Pe mine nu m-a invitat nimeni niciodată să mă alătur unei grupe mici.” Una dintre realităţile pe care le-am aflat despre grupe mici este că nu le poţi programa sau decreta în mod direct. Însă vestea bună este că grupele mici nu trebuie să facă parte din programul anunţat în buletinul bisericii. Un prieten al lui Isus (tu) poate să-i invite pe alţi membri (prieteni, colegi, vecini sau chiar străini) să se roage şi să studieze din Cuvântul Său, crescând în părtăşia comunităţii. Dacă nu vine nimeni la tine, de ce nu-L rogi pe Duhul Sfânt să te îndrume spre cinci-şase persoane care ar fi interesate să ţi se alăture în această nouă aventură? S-ar putea ca tu să fii acela de care are nevoie Dumnezeu pentru a dezvolta o comunitate nouă în biserica ta!

„Dar nu am idee ce ar trebui să fac într-o grupă mică.” Aceasta este aventura prin care te va călăuzi Duhul Sfânt. Toţi începem lucrarea fără o experienţă bogată. Vestea bună este că există câteva cărţi foarte bune disponibile. Una clasică este Spiritual Body Building (Creşterea trupului spiritual), de Kim Johnson. Pastorul tău îţi poate oferi alte sugestii sau îţi va recomanda un lider experimentat, care să te asiste ca un mentor. Ai putea, pur şi simplu, să alegi o carte din Biblie pe care să o studiaţi împre­ună. Nu uita cele patru ingrediente din comunitatea descrisă în Faptele apostolilor 2: Cuvântul, grupul, pâinea şi rugăciunea. Poţi să o faci!

„Dar nu mă pricep să gătesc şi să aduc mâncare.” Nu-i nimic. Nimeni nu spune că aceste grupe mici trebuie să mănânce pentru a creşte într-o comunitate. (Prea multă mâncare poate duce la o altfel de creştere!) Dar, dacă faci parte dintr-o grupă în care alţii sunt dispuşi să pregătească o gustare, eu zic că aceasta este o binecuvântare!

„Nu-mi plac necunoscuţii.” Toţi ne simţim mai confortabil printre prietenii noştri, desigur. Dar, într-o grupă consacrată spiritual şi social părtăşiei cu tine, nu vei rămâne pentru multă vreme printre necunoscuţi.

„Prefer propria modalitate de construire a unei comunităţi.” Cine nu preferă aşa ceva? Dar, dacă trupul lui Hristos este strategia lui Dumnezeu de a creşte Împă­răţia cerurilor în inima tuturor copiilor Săi de pe pământ, prin diversitatea lor, atunci ce alt loc mai bun de a reflecta îmbrăţişarea plină de acceptare a lui Dumnezeu decât într-o grupă mică?

Pentru mâine, am păstrat încă două întrebări importante şi patru binecuvântări uimitoare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.