Vie Împărăţia Ta

În fiecare seară, prezentatorii programului din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea ,,Efes” aduc la cunoştinţa publicului mesajele care vin pe adresele de contact din orice colţ al lumii. Astăzi un mesaj surprinzător, dar şi inedit, a venit tocmai din or. Habarovsc, Rusia care constă dintr-o înregistrare video a ansamblului instrumental ,,Gloria”, salutând participanţii programului. O altă surpriză  din Orientul Îndepărtat, a fost Anna Kleinos, din or. Novosibirsc, care a venit la Chişinău să evoluieze în cadrul programului „Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu”. Ea a interpretat piesa „Domnul este Păstorul meu” şi a pregătit publicul pentru a asculta mesajele spirituale din acea seară.

Anna Kleinos, or. Novosibirsk: «Ты – Пастырь добрый мой» (Anna Kleinos, or. Novosibirsk: «Ты – Пастырь добрый мой» („Tu esti Pastorul meu cel bun”)

АAnatolii Moldovanu - «Я на любовь любовью отвечаю» (Anatolii Moldovanu – «Я на любовь любовью отвечаю» („Eu răspund cu dragoste”)

Mihail Culacov a vorbit despre faptul că de la începutul mişcării sale, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea  a  folosit cele mai efective mijloace pentru a fi propovăduită Evanghelia. Cea mai veche tipografie a fost fondată de către familia White în SUA, iar în Uniunea Sovietică, se utilizau posturile de radio pentru a transmite emisiuni spirituale, chiar dacă organele de securitate instalau antene care perturbau şi bruiau undele radio. După destrămarea URSS, Biserica Adventistă şi-a intensificat activitatea de evanghelizare prin intermediul canalelor de televiziune Hope Channel, CNL , Nadejda (Speranţa). În cadrul prezentării sale, Mihail Culacov l-a invitat pe directorul postului TV ,,Nadejda”, Daniel Reband, ca să descrie activitatea media a Bisericii Adventistă în Diviziunea Euro-Asia. Fr. Reband a afirmat că programul „Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu”, difuzat de canalul TV ,,Nadejda”, se bucură deja de popularitate printre spectatorii din fostele republici sovietice, dar şi din partea celor plecaţi peste hotare.

Mihail Culacov și Daniel Reband, directorul canalului TV «Надежда» (Speranța)Mihail Culacov și Daniel Reband, directorul canalului TV «Надежда» (Speranța)

„Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea intenţionează în viitor să investească masiv în domeniul mass-mediei pentru a duce mesajul mântuirii, fericirii şi speranţei în casele oamenilor”, a conchis Daniel Reband în interviul acordat lui Mihail Culacov.

A urmat apoi predica evanghelistului, care s-a întitulat „Vie Împărăţia Ta”. Petru Culacov a spus că au trecut două milenii de când creştinismul aşteaptă împlinirea făgăduinţei revenirii lui Isus Hristos pe pământ. Mântuitorul a promis că vine, dar n-a precizat ziua şi anul când acest eveniment se va produce. Cu trecerea timpului unii creştini şi-au pierdut răbdarea şi nu au rezistat tentaţiei de a profetiza momentul revenirii lui Dumnezeu, inducând în eroare mulţimi de oameni. Însă Biblia păstrează tăcerea în această privinţă şi consemnează faptul că Isus a oferit doar nişte indicii şi  semne care ne vor ajuta să conştientizăm timpurile în care trăim şi momentul iminent al revenirii. Petru Culacov s-a arătat convins că în prezent semnele revenirii lui Hristos sunt tot mai vizibile în societatea noastră; peste tot se aud veşti despre războaie şi conflicte militare, cutremure şi crize alimentare, crize finaciare şi sociale, epidemii şi calamităţi naturale. Apoi el i-a îndemnat pe credincioşii contemporani să trăiască asemenea primilor creştini, care se aflau într-o aşteptare activă şi continuă a revenirii lui Hristos. „Astăzi Dumnezeu bate tot mai insistent la uşile inimelor noastre şi aşteaptă ca noi să-I deschidem”, a spus Petru Culacov.

Prezentarea lui Petru Culacov a culminat cu experienţa veteranului şi eroului credinţei, fr. Mihail Zozulin. Avea doar 13 ani când a auzit pentru prima dată despre Dumnezeu. Mai târziu a aflat că în satul vecin sunt oameni credincioşi. A mers la un fierar care avea o Biblie, şi l-a rugat să-i citească  din ea. Cele auzite l-au frapat şi l-au motivat să urmeze calea lui Hristos. A fost ameninţat şi bătut de părinţi pentru decizia de a se preda Domnului. La vârsta de 17 ani face legământ cu Hristos prin apa botezului. Autorităţile, aflând că este păzitor al Sabatului, îi perchezionează casa, îi confiscă literatura religioasă şi îl bagă la puşcărie. În penitenciar trăieşte experienţe uimitoare cu Dumnezeu.

Petru Culacov și Mihail Zozulin

Petru Culacov și Mihail Zozulin

Elena Crupscaia

Prezenţa lui Mihail Zozulin la Chişinău a fost o binecuvântare pentru public şi o încurajare pentru cei care se luptă să ia decizia de a-L urma pe Hristos.

Inna Chiosa

foto: Sergiu Guțul