Marti - Samson şi roadele eşecului

În Judecători 13-16, Biblia ne prezintă istoria lui Samson. Citeşte acest pasaj (de câte ori îţi permite timpul), păstrând în minte ideea stăpânirii de sine sau a înfrânării poftelor. Cât de tragic ca cineva înzestrat cu atâtea daruri şi care promitea atât de mult să cadă atât de uşor!

„Samson, în primejdia sa, a avut la dispoziţie aeeaşi sursă de tărie pe care a avut-o şi Iosif. El putea alege, după plăcere, ceea ce era bine sau ceea ce era rău. Dar, în loc să se prindă strâns de puterea lui Dumnezeu, el a îngăduit ca pasiunile sălbatice ale naturii sale să aibă deplină stăpânire. Puterile raţiunii erau pervertite, capacităţile morale erau corupte. Dumnezeu îl chemase pe Samson la o poziţie de mare responsabilitate, de onoare, şi pentru a fi de folos; dar, mai întâi, el trebuia să înveţe să se conducă pe el însuşi, învăţând să asculte de legile lui Dumnezeu. Iosif era un agent moral liber. Binele şi răul erau înaintea lui. El putea alege calea curăţiei, a sfinţeniei şi a onoarei sau calea imoralităţii şi a degradării. El a ales calea cea bună, cea dreaptă, şi Dumnezeu a aprobat acest lucru. Samson, în condiţia unei ispite asemănătoare, pe care el o adusese asupra sa, a dat frâu liber pasiunilor. El a descoperit că drumul pe care pornise se sfârşea în ruşine, în dezastru şi în moarte. Ce contrast faţă de istoria lui Iosif!” – Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 2, pag. 1007.

6. Citeşte Judecători 13,24.25. Având în vedere ceea ce cunoaştem despre Samson, ce mesaj important şi ce avertizare se găsesc în aceste două texte?

În ciuda marii făgăduinţe care fusese făcută în dreptul lui, Samson a îngăduit ca poftele şi pasiunile să învingă în el tot ceea ce era bun. Dar cine nu s-a luptat cu realitatea acestui conflict? Marea luptă dintre bine şi rău nu este un simplu simbol; ea descrie bătălia reală dintre Hristos şi Satana, un conflict cosmic care se desfăşoară nu doar în cer, ci şi în inima fiecărei fiinţe omeneşti. Cu toate că Domnul Hristos a pregătit calea pentru ca toţi oamenii să poată avea parte de biruiţa Sa, lupta pentru inima noastră şi pentru trupul nostru se duce, cu adevărat, în inima noastră şi în trupul nostru. Că Isus a biruit totul pentru noi este un lucru sigur. Dar, prin alegerile pe care le facem, noi hotărâm de care parte suntem în acest mare conflict.

Tu cum percepi realitatea marii lupte în inima ta şi în trupul tău? Ce alegeri faci? Ce spun aceste alegeri, de care parte te afli cu adevărat?