Biserica Adventistă din or. Cupcini a mulțumit lui Dumnezeu pentru anul roditor printr-un program special de seceriș

Știri Thursday, 2 November 2017

Sâmbătă, pe data de 28 octombrie 2017, în biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din or. Cupcini a avut loc o sărbătoare frumoasă de seceriș. Evenimentul a fost  sărbătorit printr-un program în cadrul căruia creștinii adventiști I-au mulțumesc lui Dumnezeu pentru un sezon roditor. Merită de menționat că acest program a avut în primul rând scopul de a trezi în oameni dorința de a-și manifesta recunoștința față de Dumnezeu.  Numeroși oaspeți au apreciat programul și au rămas plăcut impresionați de eveniment.  Printre oaspeți s-a numărat și pastorul Panciuc Leonid, care le-a împărtășit celor prezenți un mesaj spiritual de chemare la pocăință și i-a îndemnat să analizeze urmările faptelor vieții lor cotidiene.

Evenimentul a fost încununat cu o masă frățească pe care surorile au pregătit-o cu mare dragoste.

Biserica Adventistă din Cupcini Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate, pentru posibilitățile oferite, pentru lanul bogat pe care l-a întins Tatăl Ceresc în fața ei și pentru faptul că se poate implica în diverse proiecte misionare. Ne rugăm сa sămânța adevărului semănată în inimile celor ce Îl caută să dea roade bogate.

Departamentul de informații al bisericii AZȘ din Cupcini

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.