Aparatul locomotor al organismului uman fascinează prin adaptarea lui perfectă la mișcare.
Scheletul uman (care include 206 oase diferite) este unic și total diferit de scheletul animalelor prin proporțiile sale și prin distribuirea exactă a funcțiilor între membre, precum și prin poziția verticală a corpului, fapt ce permite mersul în picioare și activitatea de muncă. De asemenea este unic și sistemul muscular (în corpul omului sunt aproximativ 650 de mușchi). Iar craniul omului este singurul care are formă rotundă și este situat vertical. În oasele craniului sunt prevăzute o mulțime de orificii pentru nervi și vase sanguine. Adresăm o întrebare darwiniștilor: ce a creat evoluția mai întâi – nervii cu vasele sanguine sau orificiile craniene pentru ele? Oare nu e absurd să presupunem că aceste structuri au apărut pe rând (așa cum spun darwiniștii, „pas după pas”). Răspunsul „au apărut ambele concomitent” este un argument de necombătut în favoarea unui proiectant inteligent.
Osul omului este format din țesutul osos și combină în mod genial rezistența, flexibilitatea și greutatea scăzută. Plăcile osoase din structura osului sunt distribuite prin țesutul spongios în diferite direcții, cel mai des perpendicular, ceea ce asigură o rezistență sporită a oaselor, sau în formă de cilindri (lamele), inserate unul în altul. Osul suportă o presiune de contracție de 10 kg/mm² (rezistența fontei). Coastele rezistă la presiunea de până la 110 kg/mm². Coapsa omului poate suporta greutatea de o tonă. Pe lângă acestea, osul posedă capacitatea de a se restabili. Ca principiu general, materialul spongios se folosește în locurile unde se cere rezistență sporită asigurată de un volum mic. O soluție inginerească excelentă!
Cu câtă înțelepciune este construită coloana vertebrală, compusă din 32-34 de vertebre! Aceasta asigură mersul vertical, apără măduva spinării, iar curburile și inelele intervertebrale amortizează eficient loviturile și șocurile primite.
Putem numai să admirăm construcția falangei mâinii și a labei piciorului, care permite mișcarea liberă în multe direcții. Este un ansamblu dintr-o mulțime de oase, articulații, cartilaje, nervi, vase sanguine, mușchi, îmbinate într-un mod care le permite să îndeplinească o mulțime de funcții. Falanga mâinii conține 27 de oase, iar laba piciorului – 26.
Mișcarea palmei și a degetelor este asigurată de 34 mușchi (numai degetul mare este mișcat de 9 mușchi) și 29 de articulații. Cu siguranță, evoluția a refuzat să creeze aceste construcții, lăsându-le în seama design-ului inteligent.
Nici nu ne putem imagina cum ne-am fi mișcat sau cum am fi făcut alte lucruri, dacă n-am fi avut articulații. Articulația este o capodoperă a artei inginerești. În capsula articulară oasele sunt acoperite cu un cartilaj care le apără de acțiunea mecanică, iar fluidul lubrifiant din capsulă micșorează frecarea. Designul articulației este gândit până în cele mai mici detalii. De exemplu, pentru a crește rezistența articulației pe partea exterioară este fortificată de ligamente, iar presiunea în interiorul capsulei este mai mică de cea atmosferică.
Un om rezonabil vede în caracteristicile unice ale scheletului uman un design intenționat și perfect, care a prevăzut posibilitatea efectuării de mișcări rapide, precise și perfect coordonate.
Fiecare mișcare, fie un zâmbet, rotirea capului sau o grimasă de durere este, de fapt, un răspuns la stimulii proveniți din mediul extern sau intern, primite de receptorii nervoși sau organele de simț care apoi sunt transmise spre creier. Creierul analizează informația primită, alege cea mai bună variantă de răspuns și emite comanda spre executare. Lucrul perfect sincronizat al neuronilor, mușchilor și oaselor nu lasă nici o șansă la nici un fel de evoluție.
După cartea „Admir lucrarea mâinilor Tale” de Elena Titova