În discuțiile pe care le-am avut cu pacienții în ultimii zece ani am constatat cât de adânc este înrădăcinat în oameni dorul după grija tatălui. Despre acest fapt mărturisesc chiar și cei care au depășit vârsta de 60 sau 70 de ani. Această dorință este deseori ascunsă, este asemănătoare unui râu care curge pe sub pământ. Poate că nu este observabilă, dar există.
Relația cu tatăl are o influență foarte mare în formarea sentimentelor, alegerea profesiei, raportarea la viață și la cunoașterea de Dumnezeu. Sofia Loren este un exemplu concludent. Viața ei mărturisește despre cât de mare a fost influența tatălui ei în alegerea partenerului de viață.
Sofia și-a văzut tatăl doar de câteva ori în viață. El a venit la spital atunci când ea s-a născut, a recunoscut că îi este tată și apoi a dispărut. Și-a întâlnit pentru prima dată tatăl atunci când avea cinci ani. După cum își amintea, tatăl ei era un om înalt și frumos, i-a adus un camion de jucărie, o mașină de curse foarte frumoasă, albastră, pe care era scris numele ei. Această mașinuță albastră a ocupat un loc foarte important în memoria ei.
În tinerețe, Sofia a încercat să umple golul din suflet pe care îl avea datorită faptului că nu avea tată. „Am crescut într-un mic orășel din împrejurimile metropolei Napoli – își amintește ea – iar visul vieții mele era acela de a avea un tată”. În încercarea de a depăși sentimentele puternice ale abandonului, a căutat un tată în alți bărbați. Un tată a văzut și în soțul ei, Carlo Ponti, care a avut grijă de ea asemenea unui tată adevărat; chiar și actorii și regizorii mai în vârstă ca ea îi reaminteau de acel tată de care „nu a fost vrednică”.
În cele din urmă a reușit să-și găsească un sprijin. Nu avea un tată pentru că a părăsit-o. Dar ce putem spune despre copiii pe care tații nu i-au părăsit fizic, dar de care s-au înstrăinat emoțional? Suferința acestor copii poate fi denumită „lipsa ascunsă a tatălui”.
Lipsa ascunsă a tatălui se manifestă atunci când acesta locuiește împreună cu familia dar acordă prea puțină atenție îndatoririlor sale părintești. De exemplu: tații care sunt dependenți de alcool sau droguri nu sunt capabili să aibă o comunicare conștientă cu copiii lor. Comportamentul lor poate afecta negativ familia și poate așeza pe umerii ei dificultăți financiare datorită cărora copiii să fie nevoiți să ia asupra lor povara îngrijirii familiei.
Tatăl alcoolic poate ca, printr-un astfel de comportament, să afecteze sănătatea emoțională a tuturor membrilor familiei. Același lucru îl pot provoca tații care își abuză fizic sau sexual copiii. Mulți dintre cei care nu folosesc abuzul fizic, întrebuințează un limbaj jignitor, care îi expune pe membrii familiei la a fi luați în râs și umiliți.
Unii dintre copiii ai căror tați care și-au pierdut încrederea în sine, nu sunt capabili să ia singuri o hotărâre cu privire la viața lor. Unii nici măcar nu se pot comporta ca un tată, sau pot avea cerințe prea mari, imposibil de atins – își pot dori să aibă copii extraordinar de frumoși, perfecți din punct de vedere moral, foarte buni la învățătură, sport sau foarte talentați.
Probabil, cea mai răspândită cauză a lipsei ascunse a tatălui o constituie faptul că acesta petrece foarte mult timp la lucru în cei douăzeci de ani în care copilul se formează ca adult. Chiar și atunci când tatăl iese la pensie, el poate fi separat emoțional de familie ceea ce duce la accentuarea golului din sufletul copilului.
Vestea cea bună pentru toți cei care au suferit din cauza lipsei tatălui este aceea că dragostea plină de grijă a Tatălui Ceresc ne face capabili să ducem o viață demnă. Umpluți cu dragostea lui Dumnezeu veți putea aduna suficientă putere pentru a vă vindeca de suferința trăită în copilărie.
James Shaller, „Pierderea și regăsirea tatălui”
Ziarul „Comoara Ascunsă”, No. 10 (234), Octombrie 2016