Renunțarea la produsele de origine animală ne protejează de diabet

Predici și articole Wednesday, 16 November 2016

 

Veganismul pune accentul pe cerealele integrale, fructe, legume, nuci și boboase. S-a demonstrat că această dietă scade riscul apariției diabetului de tip II. Aceasta se întâmplă chiar și în cazul schimbărilor nesemnificative din dietă. Bineînțeles că este de preferat să se facă o schimbare deplină a alimentației.

În sprijinul acestei afirmații vin și datele statistice. Oamenii de știință au ținut sub observație mai mult de 200000 de americani, care au prezentat dieta lor, stilul de viață, istoricul lor medical, bolile de care au suferit recent. Au făcut aceasta pentru o perioadă de 20 de ani. Dieta voluntarilor a fost notată conform unui index special al alimentației vegetariene (mâncarea de origine vegetală a primit notă mai mare decât cea care includea produse de origine animală).

Așa dar, la persoanele care au acumulat multe puncte, pentru că aveau o dietă vegetariană sau pentru că foloseau foarte puține produse de origine animală, riscul de apariție a diabetului de tip II a scăzut cu 20%, în comparație cu cei care foloseau o dietă bazată pe produse de origine animală. Mai mult, cea mai sănătoasă dietă a scăzut și mai mult riscul – până la 34%. O dietă mai puțin sănătoasă (care includea cereale rafinate, cartofi și băuturi dulci) a crescut riscul cu 16%.

Preluat din «МедДейли»

Ziarul «Ваши ключи к здоровью» № 9 (69) Septembrie 2016.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.