9 mituri despre alcool

Predici și articole Friday, 11 November 2016

9 mituri despre alcool

  1. Alcoolul este un produs alimentar

Cu toții am fost obișnuiți să vedem încă de mici cum aceste „produse” umplu rafturile tuturor magazinelor alimentare.

În 1915, la cel de-al XI-lea congres al medicilor din Rusia, s-a adoptat următoarea rezoluție:

„Alcoolul nu poate fi considerat produs alimentar”. Hotărârea Organizației Mondiale a Sănătății, din 1975 spune că „Alcoolul este un drog care dăunează sănătății populației”. Această afirmație concordă cu părerea cercetătorilor despre alcool, care a fost formulată în urma unei cercetări remarcabile făcută de către oamenii de știință din întreaga lume.

Standardul de stat al URSS №1053 (ГОСТ 5964-82) prevede: „Alcoolul este spirt etilic, care acționează ca un drog foarte puternic”.

  1. Alcoolul în doze mici nu este dăunător

În urmă cu câțiva ani a avut loc Congresul mondial consacrat consumului moderat de alcool, la care au participat 2000 de specialiști în domeniul drogurilor din 200 de țări. Toți au fost de acord în privința faptului că și dozele mici de alcool sunt dăunătoare.

Atunci când vorbim despre alcool nu putem menționa doze care să nu fie dăunătoare, așa cum putem spune despre oricare alt drog – morfină, heroină – care sunt prescrise de medici în cazuri excepționale pentru o perioadă scurtă de timp. În caz contrar, ca și în cazul alcoolului, apare dependența de droguri, omul devine dependent și nu poate să trăiască fără droguri, condamnându-se la pieire.

Experimentele academicianului I. P. Pavlov au demonstrat faptul că, și în cazul folosirii cantităților mici de alcool, reflexele dispar și se restabilesc abia după 8-12 zile. Mai mult decât atât, oamenii de știință au demonstrat că, în cazul consumului moderat de alcool, în numai 4 ani creierul consumatorilor s-a atrofiat la 85 % dintre cazuri. Creatorii teoriei „consumului moderat” – lucrează pentru instituții de cercetare finanțate, în cea mai mare parte, de către producătorii de alcool.

  1. A bea la sărbători este o tradiție de secole

Multora le place să repete faptul că poporul nostru a băut, bea și va bea. Se întâmplă foarte rar să îi treacă vreunuia prin minte să verifice adevărul acestei afirmații. De fapt, această tradiție nu este mai veche de o sută – două sute de ani. Dacă vom căuta în istoria popoarelor slave, până în sec. al XVI-lea, nu vom găsi utilizarea în masă a alcoolului.

În ceea ce privește nunțile, în Rusia era o tradiție slavă care interzicea consumul vinului pentru mire și mireasă. În acest obicei vedem înțelepciunea populară care învăța că trebuie să ne păzim pentru a nu degrada. De dragul generațiilor viitoare se merită să respectăm cu strictețe această tradiție și în zilele noastre!

  1. Alcoolul ne încălzește și ne ajută împotriva răcelii

Poți auzi de multe ori cum că vodca încălzește și că, dacă bei un pahar bun de vin, gripa dispare ca și cum nu ar fi fost.

Academia de Științe a Franței a demonstrat faptul că alcoolul nu are nicio influență asupra virusului gripal și nici asupra altor virusuri, așa că nu poate fi folosit pentru vindecarea lor. Din contră, alcoolul favorizează îmbolnăvirile frecvente și îngreunează procesul de vindecare al oricărei boli infecțioase.

De multe ori organismul aflat sub influența alcoolului pierde simțul temperaturii, iar pielea nu mai reacționează la scăderea temperaturii corpului prin comprimarea vaselor sangvine. Datele statistice actuale au arătat faptul că în țările în care temperatura medie este mai mică de 5° C, mortalitatea datorată alcoolului este de 10 ori mai mare.

  1. Alcoolul înlătură încordarea și stresul

Consumul de băuturi spirtoase este de cele mai multe ori motivat de necesitatea de a înlătura stresul. Cercetătorii din acest domeniu au demonstrat faptul că în sistemele nervos și endocrin, sub influența alcoolului, au loc aceleași schimbări grave, ca și în timpul situațiilor stresante. Ca rezultat, alcoolul nu micșorează, ci adâncește schimbările aduse de stres.

  1. Alcoolul mărește pofta de mâncare

Glandele care se găsesc pe pereții stomacului secretă mai mult suc gastric sub influența alcoolului. Din acest motiv se consideră că pofta de mâncare crește. Totuși, glandele stimulate în acest fel vor începe să secrete la început mai mult suc gastric, erodând astfel pereții stomacului, pentru ca în final să se atrofieze. În acest fel se schimbă percepția senzației de foame și pofta de mâncare. Bineînțeles că se mărește pofta de mâncare, are loc o suprasolicitare a tractului intestinal și se dereglează digestia. Consecințele – obezitate și indigestie. Consumul repetat al băuturilor alcoolice distruge mecanismele de apărare ale organismului și pe cele compensatorii iar modificările țesuturilor și organelor devin ireversibile.

  1. Vinul conține vitamine

Este foarte răspândită părerea conform căreia un pahar de vin natural de struguri conține necesarul de vitamine pentru o zi. Dar dacă privim în lista cu „Indicatorii fizico-chimici ai vinului” (A. V. Subotin coord., Moscova, 1972) care conține o mulțime de tabele și scheme, putem vedea ce se întâmplă cu substanțele hrănitoare și cu vitaminele strugurilor în procesele de zdrobire, transformare în must și apoi în vin: cea mai mare parte a componentelor benefice care se găsesc în fructul viței de vie sunt distruse și rămâne foarte puțin din ele.

Dar ceea ce este cel mai important în vin este zahărul. În timpul procesării materialului uscat ce va fi transformat în vin acesta se transformă într-o substanță foarte dăunătoare care poartă numele de alcool etilic (nu este întâmplător faptul că producătorii de vin preferă sorturile de struguri cele mai dulci).

  1. Vinul este un medicament pentru bolile de inimă

Da, este adevărat că alcoolul va dilata pentru un timp vasele de sânge și aceasta va aduce o îmbunătățire temporară a stării de sănătate. Dar, pe termen lung, consumarea băuturilor spirtoase va duce la îmbolnăvirea sistemului circulator care se va manifesta prin hipertensiune și boli de inimă. Conform părerii specialiștilor, mai mult de 40% dintre cei care consumă alcool au hipertensiune, iar la 30% aceasta se află într-o „zonă periculoasă”, adică se apropie de hipertensiune arterială de la o vârstă medie de 36 de ani.

Cercetătorii au demonstrat faptul că în timpul intoxicării cu alcool are loc un dezechilibru foarte mare la nivelul schimbului de minerale din mușchii inimii, ceea ce duce la micșorarea capacității de contracție a acesteia. Cauza principală a acestor schimbări constă în efectul toxic al alcoolului etilic.

  1. În Caucaz oamenii trăiesc mult pentru că beau vin

Există această părere în rândul oamenilor. De fapt, longevitatea a fost observată numai în trei mici zone muntoase din Caucaz: în munții Azerbaidjanului, în sudul Daghestanului și în partea muntoasă a Abhaziei, și nu are nimic în comun cu folosirea alcoolului. Locuitorii acestor zone se ocupă cu oieritul, petrec mut timp la munte, consumă alimente ecologice, beau apă de izvor. „Am evitat excesul de mâncare. Vin nu am băut niciodată în viață, nici nu îi știu gustul” – acestea sunt declarațiile multor locuitori ai Abhaziei, care au atins vârsta de 150 de ani.

Timur Gherasimov, în ziarul «Ваши ключи к здоровью», № 8 (68) august 2016

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.