Mai mult de 90 de persoane au vizitat expoziția de sănătate din Anenii Noi

Știri Friday, 28 October 2016

 

Chiar dacă în micul orășel Anenii Noi nu este prezență adventistă, creștinii adventiști de ziua a șaptea își continuă activitatea, organizând diferite proiecte în această localitate.

Anenii Noi, Moldova, 23 Octombrie 2016

În duminica din 23 Octombrie 2016, a orele 10:00, a fost prezentat proiectul „Expoziția de Sănătate”, în orașul Anenii Noi. Ceea ce era prezentat la expoziție, a captat atenția unui număr de aproximativ 90 de persoane. Odată cu instalarea sezonului rece a crescut și interesul față de sănătate. Participanții la expoziție au aflat ce înseamnă să previi o boală și cum să ții sub control o afecțiune cronică deja existentă. Toate acestea au fost posibile datorită voluntarilor care s-au implicat în prezentarea informațiilor și în organizarea expoziției.

Fiecare stand despre sănătate, începând cu cele opt principii de sănătate și continuând cu determinarea computerizată a vârstei biologice, măsurarea tensiunii arteriale și a procentului de grăsime din organism, a fost organizat în așa fel încât fiecare participant să poată beneficia de serviciile oferite. După ce erau făcute toate investigațiile, cei care doreau puteau să beneficieze de un consult gratuit, oferit de medicii Svetlana Colomieț și Veaceslav Coșcodan, de la Centrul Medical StiliMed, aflat în orașul Chișinău.

De un mare succes s-au bucurat alimentele sănătoase. De asemenea, participanții au putut să guste mâncăruri vegetariene și li s-au prezentat cărți despre un stil de viață sănătos.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea voluntarilor din câteva biserici adventiste din Chișinău și de la Centrul de Sănătate, aflat pe str. Putnei 66, la Poșta Veche, în Chișinău, condus de Larisa Cențova.

Departamentul Informații, or. Chișinău

    1 comments

  • | Saturday, 5 November 2016 at 06:29

    Выставка просто замечательная, с дегустацией и здоровыми продуктами, так должно быть на всех выставках. Пусть все узнают что есть люди, ведут здоровый образ жизнь и исповедуют живого и любящего Бога.

Răspunde-i lui Евгений Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.