„S-a stârnit o mare furtună de vânt care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: «Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?»” (Marcu 4:37,38)
Nu dorm foarte bine atunci când avionul cu care călătoresc trece prin turbulenţe la înălţimi ameţitoare, în miezul nopţii. Aş prefera să mă aflu acasă, în patul meu. Cum a putut Isus să doarmă în furtuna aceea furioasă, cu valuri ameţitoare, mi se pare un mister. Însă nu crezi că Dumnezeu vrea să aşeze tocmai misterul acesta în inima ultimei generaţii a lui Isus, pentru a-i pregăti pentru uriaşa furtună care le stă în faţă?
În My Utmost for His Highest, Oswald Chambers defineşte credinţa în felul următor: „Credinţa este o încredere neclintită în Dumnezeu, o încredere că El niciodată nu ne va părăsi” (29 august). În furia furtunii aceleia, Isus dormea liniştit pentru că El nu Şi-a imaginat vreodată că Tatăl nu va fi lângă El. „În credinţă – credinţa în dragostea şi grija lui Dumnezeu – S-a odihnit Isus” (Hristos, Lumina lumii, p. 336). Ce credinţă încrezătoare!
La fel ca în ziua când a murit Isus. „Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. Isus a strigat cu glas tare: «Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!» Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul” (Luca 23:44-46).
Nu vreau să par morbid, dar, dacă ar fi să-mi aleg ultimele cuvinte pe care le-aş rosti cu gură de moarte, aş alege cuvintele acestea de încredere absolută, tu nu? Când a devenit primul martir creştin, Ştefan a rostit la fel: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” (Faptele apostolilor 7:59). La fel a procedat şi Jan Hus, pastorul şi reformatorul din Boemia, ale cărui ultime cuvinte s-au înălţat pe rugul aprins: „Îmi încredinţez duhul în mâinile Tale, o, Doamne Isuse, căci Tu m-ai mântuit!” Acestea au fost şi cuvintele sfântului Bernard, ale lui Luther şi ale lui Melanchthon.
Iar aceste ultime cuvinte vor deveni cuvintele de viaţă ale ultimei generaţii de aleşi de pe pământ. Cum altfel crezi că vor putea trece prin cea mai puternică furtună din istoria pământului? O credinţă cu o încredere radicală: „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!” „Timpul de încercare şi de groază din faţa noastră va cere o credinţă care să suporte oboseala, amânarea şi foamea – o credinţă care nu va slăbi chiar dacă va fi aspru încercată. Tuturor le este oferit timpul de har pentru a se pregăti pentru vremea aceea” (Tragedia veacurilor, p. 621). Să ne rugăm împreună: Doamne, „măreşte-ne credinţa!” (Luca 17:5). Şi El aşa va face.