„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3:30)Care este textul acela care ghidează viaţa generaţiei de la sfârşitul timpului – acea generaţie care va ajunge în cer, refuzând să se întineze cu ceea ce C. S. Lewis numeşte „dulcea otravă a veşniciei false” şi, în schimb, primeşte chemarea lui Dumnezeu la o sfinţenie ce stă împotriva curentului?
Meditează asupra ultimelor cuvinte ale prietenului lui Dumnezeu, spuse înainte de a fi arestat de un rege vinovat, întemniţat într-o fortăreaţă pustie şi apoi, într-o noapte înstelată, decapitat la cererea unei regine răzbunătoare până la nebunie. Căci în aceste ultime cuvinte generaţia lui Ioan Botezătorul şi generaţia lui Isus sunt unite într-o legătură comună. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez, aşa le-a spus Ioan urmaşilor săi şovăitori. Hristos trebuia să crească, iar el să se micşoreze.”
Ar putea exista vreo dorinţă mai nobilă pentru generaţia care trăieşte sfârşitul timpurilor? Un scriitor a ales următoarele cuvinte: „Lasă-mă să privesc de zece ori la Hristos, o, Dumnezeule, pentru fiecare privire pe care o îndrept spre mine!” Fie ca preocuparea mea pentru Isus să fie de zece ori mai mare pentru El decât pentru mine. Hristos, Lumina lumii descrie următorul paradox: „Fiindcă privise în credinţă la Mântuitorul, Ioan se ridicase până la înălţimea lepădării de sine… Sufletul profetului, golit de eu, a fost plin de lumina Dumnezeirii” (p. 179, 180). Paradoxală este înălţimea „lepădării de sine” și nu este de mirare că Iov însuşi a exclamat: „De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42:6).
„Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” Aşa vor alege să trăiască cei 144 000. „Ei… Îl urmează pe Miel oriunde merge El” (Apocalipsa 14:4). Ei trăiesc după crezul lui Ioan, căci nu există nicio altă cale de a spăla întinarea de sine a împărăţiei păcatului din viaţa lor şi de a curăţa sufletul. „Hristos trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” Din ce în ce mai mult El, din ce în ce mai puţin eu.
Theodore Monod a compus un imn inspirat de rugăciunea lui Ioan: „Ce amare sunt durerea şi tristeţea ceasului în care i-am spus lui Isus cu trufie: «Totul pentru mine, nimic pentru Tine…» Totuşi El m-a găsit. L-am privit sângerând pe crucea aspră, iar inima mea întristată a spus încet: «Ceva din mine şi ceva din Tine…» Zi de zi, mila Sa iubitoare m-a vindecat, m-a ajutat, m-a întregit şi m-a eliberat. M-a coborât ca să şoptesc: «Mai puţin pentru mine şi mai mult pentru Tine… Mai înaltă decât cerul, mai adâncă decât marea, Doamne, iubirea Ta m-a cucerit – nimic pentru mine, totul pentru Tine»” (Christ in Song, nr. 218).