GENERAŢIA DIN VREMEA SFÂRŞITULUI: 144 000 – 3

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” (Daniel 12:1)Există două aspecte unice în care cei 144 000 vor fi de neegalat în istoria mântuirii.

1. Ei vor fi unici ca număr. Proporţia numărului 144 000 sugerează faptul că, în mod literal, vor fi mii şi mii de pământeni care se vor ridica la standardul sfinţeniei lui Dumnezeu, pe care El l-a aşezat dintotdeauna înaintea prietenilor Săi. Numai că, în cazul acesta, în loc de un Enoh, un Noe, un Iosif, o Rut, un Natanael sau câte un Pavel izolat ici şi colo, va fi o întreagă generaţie de Enohi, Ioani Botezători, Marii, Estere şi Danieli în orice naţiune, neam, seminţie, limbă şi popor. Dumnezeu va avea Iovi cu miile, care îi vor fi atât de credincioşi, încât vor striga: Şi de mă va ucide, eu tot voi nădăjdui în El (Iov 13:15). De unde ştim? „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apocalipsa 12:11). Pe întreaga faţă a pământului acestuia căzut şi sfărâmat, va fi un popor care va purta pe frunte Numele lui Dumnezeu şi caracterul Său în inima lui.

2. Vor fi unici în istorie. Căci ei vor fi generaţia care va supravieţui până la verdictul final al judecăţii cosmice. „A venit ceasul judecăţii Lui” (Apocalipsa 14:7). Iar când ciocănelul Judecătorului va da semnalul, iadul se va dezlănţui. Textul nostru descrie „o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vre­mea aceasta”. Dumnezeu ne descoperă criza ce stă să vină nu pentru a ne înspăimânta, ci pentru a ne reaminti că va fi pe pământ un popor care, în mijlocul unor vremuri de strâmtorare fără precedent, va rămâne asemenea lui Daniel – întru totul credincios Dumnezeului creator al universului. Generaţia lui Isus din timpul sfârșitului. Cei aleşi. De aceea vor cânta o cântare nouă. „Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ” (Apocalipsa 14:3). Iată de ce Dumnezeu este atât de doritor acum „să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El” (Luca 1:17). Miza nu a fost niciodată mai mare, iar timpurile, niciodată mai strânse –, „dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33) – iar făgă­duinţa Sa n-a fost niciodată mai plină de speranţă!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.