„Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii, căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea.” (Romani 13:8)Ştii ce înseamnă un milion de dolari? Dacă am strânge şi am pune unele peste altele bancnote a 1 000 de dolari, atunci am obţine un teanc de 10 centimetri înălţime. Dar un miliard de dolari? Ar fi un teanc de 90 de metri. Dar un trilion de dolari? S-ar strânge un teanc de 113,4 kilometri, până în stratosferă! Cât de mare este datoria guvernului Statelor Unite astăzi? Teancul plăţii s-ar întinde dincolo de staţiile spaţiale internaţionale, până la 1 260 de kilometri în spaţiu! Iar calculul nu include dobânda. Dar, dacă am strânge toate datoriile – publice şi private, guvernamentale şi personale –, unii estimează că am aduna 17 213,4 kilometri, în bancnote de a câte 1 000 de dolari. Mai există vreo speranţă pentru tine şi pentru mine? Da, există. Întrucât, deşi cutremurul economic murmură sub noi acum, există patru secrete de supravieţuire pentru cei aleşi. Meditează asupra lor, în închinare!
Secretul 1. Lichidează-ți datoriile. Toţi consilierii financiari pe care îi cunosc sunt de aceeaşi părere. Ce datorie? Toate datoriile. Începe cu cărţile de credit! Efectuează, după cum spune David Ramsey, o „plastictomie” – taie cardurile de plastic! „Dar eu îmi fac plăţile în fiecare lună.” Ramsey estimează că noi cheltuim cu 12-18% mai mult, chiar şi atunci când efectuăm plăţile lunar. De ce? Pentru că nimic nu încetineşte ritmul de cheltuire decât necesitatea de a număra banii lichizi. „Dar am deja un credit uriaş.” Atunci începe să plăteşti mai mult decât rata minimă! Companiile de credit au interesul ca tu să fii îndatorat pe viaţă. Plăteşte-ţi creditele începând cu datoriile cele mai mici, pentru a fi motivat de reuşită cât mai repede! Micşorează-ţi rata dobânzii! Sună la companie! Vor prefera să te păstreze de client decât să te piardă cu totul. Vorbeşte cu cineva. Rupe lanţul ruşinii în care te-a înfăşurat datoria. Nu eşti singurul. Comunicarea este primul pas spre ajutor.
Ploua, aşa că eu alergam la bandă, îngrijorat din pricina unor împrejurări şi întrebându-mă cum se vor rezolva toate. Deodată, două gaiţe albastre s-au aşezat în copacul ud din faţa ferestrei. Mă uitam la ele şi alergam. Ele ţopăiau din creangă în creangă şi ambele veneau în direcţia mea, ca şi cum ar fi vrut să le privesc mai îndeaproape. Arătau cumva îngrijorate sau neliniştite? Dar nu m-a creat şi pe mine acelaşi Tată care are grijă de ele? Atunci de ce să mă îngrijorez şi să mă frământ? Cum să nu îmi pun încrederea în El? Nu sunt eu mai preţios decât două gaiţe albastre înaintea Lui?