„Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor.” (Luca 3:3)Ne aflam în Europa, încercând să găsim Neuschwanstein, castelul de basm din Austria pe care fiica noastră, Krissi, îşi dorea de mult să-l vadă. Ne-am oprit la Innsbruck să luăm masa, apoi am condus mai departe descoperind o autostradă splendidă cu patru benzi, ce trecea printr-un ţinut muntos spectaculos. Însă aveam impresia că ne îndreptăm spre sud. În cele din urmă, am oprit lângă o casă de pe versant şi, cu engleza noastră colorată, am întrebat cum ajungem la castel. Uitându-se la hartă, apoi la noi, oamenii au clătinat din cap: „Nu, nu, aici Italia, aici Italia!” Cu mulţi kilometri în urmă ieşiserăm printr-o intersecţie greşită într-o autostradă greşită, care ne condusese în direcţia greşită, spre o ţară greşită. Cât de stânjenitor! Însă exact aceasta înseamnă să te pocăieşti, după îndemnul lui Ioan Botezătorul. Schimbă direcţia vieţii tale! Te afli pe un drum greşit. El a predicat mesajul acesta pentru mântuirea tuturor oamenilor. Hristos Se adresează Laodiceei, ultima biserică de pe pământ, şi o îndeamnă: „Fii plină de râvnă şi pocăieşte-te!” (vezi Apocalipsa 3:19). Care sunt lucrurile de care să se pocăiască cei aleşi? Unii ne simţim ruşinaţi de o listă lungă de haine murdare, de păcate. Alţii nu găsesc niciun lucru pe care să-l poată eticheta drept călcare de lege. „Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus şi cu cât vom vedea mai clar curăţia caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea imensa păcătoşenie a păcatului şi cu atât mai puţin vom fi dispuşi să ne înălţăm pe noi înşine. Va fi o continuă alergare a sufletului după Dumnezeu, o mărturisire a păcatului continuă, serioasă şi zdrobitoare de inimă şi o smerire a inimii înaintea Lui. Cu fiecare pas făcut în experienţa noastră creştină, pocăinţa noastră va fi mai profundă” (Faptele apostolilor, p. 561; sublinierea autorului).
Dacă pentru cei aleşi pocăinţa înseamnă aprofundare, atunci ne putem ruga asemenea lui David: „Cercetează-mă, Dumnezeule… Vezi dacă sunt pe o cale rea” (Psalmii 139:23,24). Apoi ar trebui să-I cerem Mielului lui Dumnezeu să ne ridice păcatele pe care ni le-a descoperit. Căci toate păcatele noastre sunt îndreptate împotriva Lui. Într-o zi, eram supărat pe Karen şi am început să-I arunc cuvinte crude şi acide. Aş fi fost foarte satisfăcut dacă ar fi ripostat şi ea cu câteva. Însă nu a făcut-o. În schimb, a izbucnit în lacrimi. În clipa aceea, când i-am văzut lacrimile, mi-am dat seama cât de mare era durerea pe care păcatul meu i-o provocase. Şi mi s-a frânt inima când am înţeles că eu i-o zdrobisem pe a ei. În acelaşi fel, nu crezi că, dacă îngenunchem la piciorul crucii suficient de mult în fiecare zi, inima noastră se va frânge în sfârşit înaintea celei pe care am frânt-o noi?