„După cum este scris în prorocul Isaia: ’Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea… glasul celui ce strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.’»” (Marcu 1:2,3)Ce înseamnă să fii contracultural? Henry David Thoreau a scris: „Dacă un om nu ţine pasul cu tovarăşii săi de arme, aceasta se întâmplă probabil pentru că-l ascultă pe un alt toboşar. Lăsaţi-l să păşească după muzica pe care o aude, oricare ar fi ritmul ei, oricât de îndepărtată ar fi!” După o astfel de muzică păşeşte generaţia aceasta astăzi, după o partitură cu totul contraculturală. Asemenea lui Ilie, care a strigat de pe vârful muntelui Carmel: „Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: «Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal»” (1 Împăraţi 18:21). Alege cine să fie Dumnezeul tău! Întrucât Isus a spus că este imposibil să slujeşti la doi stăpâni, două culturi contradictorii – fie vei iubi pe una şi o vei urî pe cealaltă fie invers (vezi Matei 6:24). De aceea cartea Apocalipsa se încheie cu un apel contracultural urgent: „A căzut Babilonul, ieşiţi din mijlocul ei!” (vezi Apocalipsa 18:4).
S-ar putea să protestezi: „Eu nu fac parte din împărăţia căzută sau din cultura apostată.” Poate că nu. Însă mă întreb dacă nu cumva împărăţia şi cultura aceasta fac parte din noi. Am văzut într-un ziar o bandă desenată în care doi părinţi stăteau pe calea de acces. Mama îl consolează pe tatăl şocat, strângând în mână un ziar cu titlul: „Identificarea greşelii”. Juniorul se îndepărtează de tomberonul de gunoi, unde tocmai aruncase televizorul. Mama îl linişteşte pe tată: „Nu i-ai spus tu să arunce gunoiul?” Şi-a făcut televiziunea drum lunecos spre inima şi căminul celor aleşi? Nu există un promotor mai puternic pentru cultura decăzută a lumii decât televiziunea. Desigur, mijloacele tehnice nu sunt păcătoase! Avem camere de filmat chiar şi în biserică. Ceea ce transmit aceste mijloace este păcat. S-au fixat cei aleşi în cultura decăzută a unei lumi pierdute… prin îngăduirea fără discernământ a programelor de zi şi de noapte? Comentatorul Neil Postman a scris o expunere severă asupra televiziunii americane: Amusing Ourselves to Death (Cum ne amuzăm până la moarte). El porneşte de la următoarea premisă: televiziunea a corupt fiecare activitate majoră legată de divertisment, şi astfel a afectat societatea până în miezul ei: ştirile, politica, sportul, biserica şi religia, toate au devenit divertisment pentru că mulţimea şi cultura o cer.
Dar iată o întrebare şi mai stringentă: Oare şi cei aleşi se amuză pe drumul pierzării? Trăind în ajunul revenirii lui Hristos, cât din ceea ce privim este sfânt şi întru totul după modelul lui Isus?