Încet la vorbire

6. Citeşte Iacov 1:19,20. Ce sfat ne dă Iacov aici?

Cuvântul lui Dumnezeu este puternic. Dar şi cuvintele oamenilor sunt puternice. De câte ori nu am rostit cuvinte pe care mai târziu ne-am fi dorit să le putem retrage? Din nefericire, simplul fapt că devenim conştienţi de pagubele pe care le pot produce cuvintele, şi mai ales cele spuse la mânie, nu ne ajută prea mult să fim stăpâni pe noi înşine. Nu ne putem schimba aplicând soluţii omeneşti. Secretul este să ascultăm mai mult de glasul lui Dumnezeu şi să Îi permitem să lucreze în noi.

„Când orice alt glas amuţeşte şi când aşteptăm în linişte înaintea Lui, tăcerea sufletului face să se audă mai clar glasul lui Dumnezeu. El ne îndeamnă: «Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.»” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 58

Dimpotrivă, când nu-L mai ascultăm pe Dumnezeu şi nu ne mai ascultăm unii pe alţii, încep să apară probleme. Se ivesc conflicte în familie, la locul de muncă şi la biserică. Începem să vorbim mult şi să ne mâniem. La fel ca pofta lăuntrică nestăpânită din Iacov 1:14,15, această comunicare defectuoasă nu are cum „să lucreze” sau să producă neprihănirea lui Dumnezeu.

Pentru acest motiv, Iacov pune în contrast neprihănirea lui Dumnezeu cu mânia omenească. Câtă vreme ne bizuim pe orice emană din firea noastră păcătoasă, puterea creatoare a Cuvântului lui Dumnezeu este blocată şi începem să rostim cuvinte inutile sau chiar vătămătoare. Nu ne mai miră atunci faptul că, imediat după ce vorbeşte despre „Tatăl luminilor” şi despre „Cuvântul adevărului”, Iacov ne îndeamnă să avem grijă ce vorbim!

7. Ce ne spun următoarele pasaje biblice despre cuvinte? Proverbele 15:1; Isaia 50:4; Efeseni 4:29; 5:4; Coloseni 4:6.

Care a fost ultima ocazie în care cineva te-a rănit profund prin cuvintele pe care ţi le-a spus? Tulburarea pe care ţi-a produs-o îţi arată ce putere au cuvintele şi cât de mult te pot influenţa în bine sau în rău. Ce poţi face pentru a-ţi controla vorbirea? De ce este atât de important să gândeşti înainte să rosteşti o vorbă?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.