3. Reciteşte Iacov 1:13-15. Când se transformă ispita în păcat?
Pentru a descrie geneza păcatului, în acest pasaj sunt întrebuinţate mai multe cuvinte greceşti care au legătură cu procrearea. Când e hrănită, dorinţa rea „zămisleşte” sau „concepe” păcatul, cum este conceput copilul în pântecule mamei. Apoi, „păcatul, când este dezvoltat complet, dă naştere morţii” (Iacov 1:15, traducerea literală a autorului). Aici este un paradox: un proces menit să dea viaţă aduce, de fapt, moartea (compară cu Romani 7:10-13). Aidoma cancerului, păcatul preia controlul şi îşi consumă „gazda”. Ştim cu toţii ce înseamnă aceasta, întrucât toţi am cunoscut ruina adusă de păcat. Inimile noastre sunt rele şi singuri nu le putem schimba.
4. Experienţa Evei este o ilustrare a luptei cu păcatul. Ce paşi au condus-o la păcat? Geneza 3:1-6
La bază, păcatul începe cu neîncrederea în Dumnezeu. Satana a trezit în mintea Evei îndoieli cu privire la caracterul lui Dumnezeu (Geneza 3:1-5), apelând la aceeaşi metodă prin care a reuşit să înşele o treime din îngeri (Apocalipsa 12:4,7-9). Apropierea Evei de pomul interzis nu a fost un păcat, dar faptul că a luat un fruct şi a muşcat din el a fost. Mai mult, fapta ei păcătoasă a fost precedată de gânduri rele (Geneza 3:6). Ea şi-a însuşit sugestiile lui Satana.
Păcatul începe întotdeauna la nivelul minţii. Poate că, asemenea Evei, cugetăm la presupusele „avantaje” ale faptei rele, ne lăsăm în voia imaginaţiei şi a simţămintelor şi, la scurt timp, muşcăm momeala şi cădem în păcat. Când ne dezmeticim, ne întrebăm cum am putut să facem un lucru atât de cumplit. Răspunsul nu este greu de găsit: noi am ales să-l facem; nimeni nu ne-a obligat să săvârşim un păcat.
„Prin rugăciune fierbinte şi prin credinţă vie, noi ne putem împotrivi asalturilor lui Satana şi ne putem păstra inimile nepătate de stricăciune.
Nici cea mai puternică ispită nu este o scuză pentru păcat. Oricât de mare este presiunea exercitată asupra sufletului, fărădelegea este fapta noastră. Nu stă în puterea pământului sau a iadului să constrângă pe cineva să păcătuiască. Voinţa trebuie să consimtă, inima trebuie să cedeze, altminteri pofta nu poate înăbuşi raţiunea şi nici nelegiuirea nu poate triumfa asupra neprihănirii.” – Ellen G. White, „Christian Privileges and Duties”, Signs of the Times, 4 octombrie 1883