Ferice de cel ce rabdă ispita

Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Iacov 1:12-21; Psalmii 119:11; Geneza 3:1-6; Tit 3:5-7; Romani 13:12; Efeseni 4:22.

Sabat după-amiazăTextul de memorat: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1:12)

Cu toţii am avut această experienţă: am luat decizia de a nu ceda în faţa ispitei, şi totuşi, în toiul luptei, ne-am pierdut puterea şi am căzut în păcat, ajungând să ne fie ruşine de noi înşine şi să ne detestăm. Ba, uneori, cu cât suntem mai atenţi să nu păcătuim, cu atât parcă ne simţim mai slabi şi ne e mai clar că nu avem nicio şansă. Atunci ne întrebăm dacă mai suntem mântuiţi sau nu. Nu cred că a existat vreodată un creştin care să nu-şi fi pus această întrebare, mai cu seamă după ce a păcătuit!

Din fericire, noi ştim că biruința asupra ispitelor care ne prind atât de uşor în capcana lor este posibilă. Noi ştim că omul, oricât de păcătos ar fi, nu este fără speranţă, fiindcă „Tatăl luminilor” (Iacov 1:17) este mai mare decât înclinaţia noastră spre păcat. Numai prin El şi prin Cuvântul Său putem fi biruitori.

Acesta este mesajul transmis de versetele pe care le vom studia săptămâna aceasta. Ispitele sunt reale, păcatul este real şi lupta împotriva lui este reală. Dar şi Dumnezeu este real, iar prin El putem fi mai mult decât biruitori asupra poftelor care abia aşteaptă să se transforme în păcat şi să ne doboare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.