„Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: «Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate. Nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?»” (Matei 20:13-15)
A fost odată un fermier care avea nevoie de lucrători care să-l ajute să strângă recolta unei vii. În zori de zi, el s-a urcat în maşină şi s-a dus în locul în care veneticii se adună să caute de lucru. „Vreţi de lucru? Urcaţi în maşină. Vă voi plăti cât pentru douăsprezece ore.” Fermierul s-a întors cu maşina încărcată înapoi la vie, unde lucrătorii au muncit din răsputeri. După trei ore, fermierul şi-a dat seama că avea nevoie de mai mult ajutor pentru a isprăvi până la scăpătatul soarelui. Aşa că a făcut cale întoarsă, ridicând în urma sa un nor de praf. Curând, o nouă echipă de venetici s-au alăturat celor care munceau. După alte trei ceasuri, fermierul a văzut că erau încă în urmă. Deci s-a întors în oraş şi a mai adus o echipă de lucrători la vie. În cele din urmă, cu un ceas înainte de lăsarea întunericului, fermierul şi-a spus în barbă: „Am nevoie de încă puţin ajutor, ori nu vom reuşi să terminăm!” Atunci s-a grăbit spre oraş şi a zărit încă o mână de oameni stând la colţul drumului, dorindu-şi să primească de muncă. „Urcaţi repede, oameni buni! Am nevoie de ajutor şi vă voi plăti ce este drept!”
În seara aceea, la sfârşitul celor douăsprezece ore de cules, fermierul şi-a instruit administratorul să-i plătească pe lucrători începând de la ultimii sosiţi. Cu ochii miraţi şi gura căscată, veneticii de pe urmă au urmărit cum administratorul le-a numărat o leafă cât pentru toată ziua! Cu ochii sticlind, ceilalţi, care lucraseră din zori, şi-au făcut socoteala că aveau să primească o căruţă de bani. Dar, atunci când au păşit înainte spre cutia cu bani, au primit tot atât cât cei de pe urmă. Au izbucnit glasuri nemulţumite. Isus a aşezat mesajul în gura fermierului, iar noi îl primim şi astăzi: „Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” (Matei 20:15).
Ar putea fi aceasta şi problema noastră? Suntem noi geloşi pentru că Dumnezeu este atât de generos? Cum altfel L-am putea descrie pe acest Dumnezeu, care declară: „Veniţi la Mine în această vârstă din urmă, iar Eu vă voi da acelaşi dar pe care L-am oferit oamenilor care au umblat cu Mine întreaga lor viaţă”? Nu este de mirare că, atunci când Dumnezeu face aritmetică, nu poţi cuprinde numerele Sale. Nu este de mirare că cerul va fi atât de plin. De aceea, când îi mobilizează pe cei aleşi, Dumnezeu îi îndeamnă să fie la fel de generoşi ca El, ca să nu existe niciun om de pe pământ, pe care ei să nu-l primească bucuroşi în Împărăţia Sa.