„Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit.” (Isaia 58:12)Una dintre frumuseţile Angliei este dată de urmele şerpuitoare ale zidurilor de piatră antice. Însă, de la edificiile de piatră ale lui Hadrian, din secolul al II-lea în nordul Angliei, până la pietrele cioplite, risipite pe dealurile din Cornwall, aceste ziduri împărtăşesc o tristă realitate: au putut fi străpunse. În cele din urmă, duşmanii au trecut prin ele.
În Isaia 58, Dumnezeu cheamă o nouă generaţie de aleşi să devină „dregători de spărturi”, constructori ai anticelor ruine. Despre ce spărtură este vorba? Următoarele cuvinte rostite de Domnul, după textul de astăzi, sunt un apel la cinstirea Sabatului. La mii de ani de la mesajul acesta, este evident că zidul protector al Legii divine a fost spart prin porunca a patra: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti” (Exodul 20:8).
Duşmanul lui Dumnezeu a calculat o lovitură strategică, prin care să dărâme tot zidul. Glen Walker, în cartea Prophecy Made Easy (Profeția pe înțelesul tuturor), descrie noaptea de 19 mai 1943, când un escadron de bombardiere ale forţei aeriene regale a fost detaşat în misiunea de a distruge barajul Möhne, de pe valea râului Ruhr, din Germania. Zburând pe deasupra văii, la numai câteva zeci de metri înălţime, bombardierele au cărat un dispozitiv conceput special pentru a crea o mică spărtură în baraj, urmând ca acesta să explodeze practic sub presiunea enormă a apei din spate. Aşadar bomba a lovit, zidul a fost spart, iar barajul s-a dărâmat, măturând casele şi oamenii spre distrugere. În acelaşi fel, duşmanul a spart Legea lui Dumnezeu, distrugând apărarea prin atacul central asupra poruncii Sabatului, iar întregul zid s-a dărâmat. Priveşte cum arată societatea noastră.
Nu este de mirare că Dumnezeu cheamă încă dregători de spărturi, o generaţie de aleşi dispuşi să se mobilizeze oriunde pentru restaurarea temeliei adevărului. „Spărtura făcută în Lege atunci când Sabatul a fost schimbat de om urmează să fie reparată. Rămăşiţa poporului lui Dumnezeu, stând înaintea lumii ca reformatori, trebuie să arate că Legea lui Dumnezeu este temelia oricărei reforme durabile şi că Sabatul poruncii a patra trebuie să stea ca memorial al Creaţiei, un semn perpetuu de aducere aminte a puterii lui Dumnezeu” (Profeţi şi regi, p. 678). Chemarea şi misiunea divină sunt inconfundabile. Vom fi noi dregătorii de spărturi pe care El îi cheamă?