„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele semenului tău.” (Isaia 58:6,7)Este cutremurător să realizezi că Isaia 58 a fost scris pentru oameni asemănători cu tine şi cu mine. Ei păzeau cu atenţie Sabatul. Proclamau Ziua Ispăşirii în ceremonialul sanctuarului şi erau păstrători ai dreptei credinţe. Însă uitaseră şi neglijaseră complet reversul ortodoxiei – ortopraxisul. Ortodoxia este „gândirea dreaptă”, sau „credinţa dreaptă” (din grecescul orthos – „drept” şi doxa – „opinie”). Ortopraxisul este „buna practică”, sau „comportamentul corect” (din grecescul orthos – „drept” şi praxis – „faptă”). Dumnezeu nu-i sancţionează pentru convingerilor lor întemeiate, însă are ce să le reproşeze în privinţa lipsurilor din comportamentul lor – şi anume, aşa cum se observă din textul de astăzi, cel îndreptat spre săraci şi suferinzi.
Dar care e situația cu echilibrul dintre ortodoxie şi ortopraxis în viaţa celor aleşi de astăzi? Are Dumnezeu nemulţumiri faţă de oamenii care proclamă adevărul, însă nu fac nimic mai mult? Când ai timp, poţi căuta pe Internet rezultate pentru „sărăcie” sau „nesiguranţa hranei” (tot ce ţine de foame). Vei fi uimit de mulţimea ştirilor. În naţiunea americană, ce se mândreşte cu bunăstarea ei, delimitarea dintre cei care au şi cei care nu au este îngrijorătoare, dacă nu impertinentă. Le pasă oare celor aleşi? Nu întreba: „Îi pasă lui Dumnezeu?” Isaia 58 ne arată clar care este părerea Lui. De fapt, chiar şi categoriile de nevoi enumerate în textul de astăzi au fost preluate de Isus în ultima Sa povestire rostită pe pământ. Hrana, adăpostul, îmbrăcămintea – elementele esenţiale pentru supravieţuire şi cele de care o optime dintre americani încearcă să le aibă – toate acestea sunt menţionate atât în Isaia 58, cât şi în pilda despre oi şi capre.
De ce este aceasta o mare problemă? Gândindu-ne la pilda amintită acum câteva zile şi la adevărul tulburător că judecata finală se va baza pe răspunsul (sau lipsa de răspuns) la sărăcie şi suferinţă, devine evident că nimic nu acuză mai temeinic şi profund egoismul omenirii decât ceea ce facem pentru cei aflaţi în nevoie. Există vreun barometru mai vizibil al inimii mele decât răspunsul meu la nevoia săracilor din jurul meu? Nu este de mirare că Isus i-a spus bogatului să vândă tot ce are şi să dea săracilor. Acesta era expert în ortodoxie, însă a picat examenul final în ortopraxis. El credea că este ales, însă alegerile sale au demonstrat altceva.