„Fraţii Săi favorizau de multe ori filosofia fariseilor, păstrată din moşi-strămoşi, şi îndrăzneau să creadă că Îl puteau învăţa pe Acela care înţelegea tot adevărul şi pricepea toate tainele. Ei condamnau nestingheriţi tot ce nu puteau înţelege. Reproşurile lor Îl puneau greu la încercare şi sufletul Său era obosit şi întristat. Ei mărturiseau a avea credinţă în Dumnezeu şi credeau că Îi iau apărarea, când Dumnezeu era cu ei în trup omenesc şi nu L-au cunoscut.
Lucrurile acestea au făcut ca drumul Său să fie spinos. Atât de îndurerat era Hristos de înţelegerea greşită pe care o aveau chiar cei din familia Sa, încât era o uşurare pentru El să meargă acolo unde ea nu exista.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 326
Întrebări pentru discuţie
1. Epistola lui Iacov este, în esenţă, un manual de vieţuire creştină practică. E posibil ca ea să fie prima carte scrisă a Noului Testament (scrisă cândva între anii 44 şi 49 d.Hr.). De ce este important să trăim ce credem? Ce este mai important: ce credem sau cum trăim ce credem? De exemplu, ce este de preferat: un păzitor al duminicii care ţine această zi cu sinceritate şi seriozitate sau un păzitor al Sabatului care nu ia credinţa în serios?
2. După cum am văzut la secţiunea de marţi, Iacov a fost fratele lui Isus. Aşadar, Isus era Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, dar era şi om, ca noi, şi avea fraţi. Cum a acoperit El prăpastia uriaşă dintre cer şi lumea căzută? Ce ne spune aceasta despre dispoziţia lui Dumnezeu de a Se jertfi pentru a ne mântui? Cum ne ajută natura umană a lui Hristos să înţelegem modul în care putem obţine biruinţa asupra păcatului? Cum ne asigură ea că Dumnezeu înţelege încercările şi problemele noastre?
3. Studiul din această săptămână a menţionat faptul că smerenia este una dintre temele abordate de Epistola lui Iacov. De ce este smerenia atât de importantă pentru viaţa creştină? Altfel spus, în lumina crucii, mai poate un creştin să aibă o atitudine arogantă, să fie plin de sine, în special în ce priveşte viaţa spirituală?