„Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:35,36)Suntem tentaţi să ascultăm cu atenţie ultima relatare a unui condamnat la moarte, nu-i aşa? Pilda despre oi şi capre este ultima notată în evanghelii, înainte de moartea lui Isus. De ce a păstrat-o Matei pentru sfârşit?
Odată, studiam Biblia cu o femeie care creştea capre, iar când am ajuns la această pildă, ea s-a simţit foarte lezată. De ce să salveze Dumnezeu oile şi să condamne caprele? Ei bine, atunci când Isus a spus această povestire, toţi ascultătorii ocupaţi cu muncile agrare ştiau că oile Palestinei aveau o lână de culoare deschisă, în timp ce caprele erau închise la culoare. Sarcina de a separa oile de capre (caprele fiind animale care produceau daune mai mari la păscut) era una uşoară, datorită contrastului blănii. Isus foloseşte distincţia aceasta vizuală pentru a sublinia contrastul dintre două comunităţi diferite de oameni la sfârşitul timpului. Când Se va întoarce, El va separa naţiunile pământului asemenea unui păstor care separă oile de capre. Celor drepţi (oilor), El le va oferi Împărăţia Sa veşnică. Iar celor nedrepţi (caprelor), El le va da judecata veşnică. Însă ambele grupuri din pildă sunt surprinse de neaşteptatul verdict al Împăratului. În textul nostru de astăzi, Împăratul Îşi explică hotărârea, legând ambele sorţi de felul în care cei mântuiţi şi cei pierduţi au răspuns sau nu au răspuns nevoilor săracilor, celor strâmtoraţi, oropsiţi sau alungaţi. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut” (Matei 25:40). Cunoaştem cu toţii povestirea.
Însă, atunci când am citit comentariul din cartea Hristos, Lumina lumii, am fost surprins: „În felul acesta, Hristos, aflat pe Muntele Măslinilor, le-a zugrăvit ucenicilor scena din ziua cea mare a judecăţii. El a spus că hotărârea care se va lua atunci va depinde de un singur lucru. Când popoarele vor fi adunate înaintea Lui, vor fi acolo numai două clase, şi viitorul lor în veşnicie va fi hotărât de ceea ce au făcut sau au neglijat să facă pentru El, în persoana celor săraci şi suferinzi” (p. 637, sublinierea autorului). Să fim cu toţii judecaţi pe baza felului în care ne-am purtat cu săracii? Poate că Maica Tereza nu a fost singura căreia i s-a încredinţat misiunea divină de a le sluji săracilor.