„Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite?” (Iona 4:11)Aceasta este ultima frază din naraţiunea cărţii Iona. Povestirea se încheie cu o singură întrebare, a treisprezecea, rostită de Dumnezeu: „Şi Mie să nu-Mi fie milă de… cetatea cea mare?” Sfârşit.
Nu este acesta timpul istoric în care ultima întrebare a lui Dumnezeu trebuie să devină cea dintâi pentru noi? Dintre cei şapte miliarde de pământeni, se estimează că 47% locuiesc în oraşele mari (adică nu în suburbii, nu în comune, nu în sate, nu la ţară). De fapt, oraşele mari au căpătat asemenea proporţii încât 438 dintre ele sunt numite „aglomerări”, o reţea de clădiri şi străzi în continuă extindere. Printre cele mai mari aglomerări urbane din lume se numără: Tokyo, Jakarta, Seoul, Delhi, Shanghai, Manila, Karachi, New York, São Paulo, Mexico City. Numai aceste zece oraşe conţin mai mulţi oameni decât jumătate din populaţia Statelor Unite. Dacă strigătul lui Dumnezeu care încheie cartea Iona a fost doar pentru o cetate, îţi poţi imagina răsunetul strigătului divin de astăzi pentru aceste aglomerări?
Vrei să ştii ce simte cu adevărat Dumnezeu pentru aceste metropole?
„Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea” (Luca 19:41). Există numai două situaţii din raportul Evangheliilor în care Isus este descris plângând – una, la moartea unui prieten, cealaltă, pentru o cetate pierdută. Bob Pierce, fondatorul World Vision, obişnuia să spună: „Trebuie să ajungem la starea în care ceea ce Îi frânge inima lui Dumnezeu să ne frângă şi nouă inima.” Poate de aceea, cu peste un secol în urmă, au fost scrise aceste cuvinte: „Lucraţi în oraşe fără nicio întârziere, deoarece timpul este scurt. (…) Într-un timp ca acesta, trebuie să fie angajaţi toţi lucrătorii disponibili… Răspunderea pentru împlinirea nevoilor din oraşele noastre a apăsat atât de greu asupra mea, încât, uneori, mi s-a părut că voi muri.” (Evanghelizare, p. 33, 34; sublinierea autorului)
Însă, decât să ne descurajăm pentru această provocare urbană covârşitoare, avem nevoie să recunoaştem felul în care Dumnezeu ne-a pregătit pentru reuşită. Limba engleză este acum vorbită de oamenii cu studii din aproape orice oraş de pe pământ. Comunicarea mass-media ne oferă posibilitatea să răspândim mesajul nostru instantaneu oriunde. Iar noi trăim într-o cultură urbană universală, cu o generaţie tânără care adoptă acelaşi limbaj cultural la nivel mondial. Dumnezeu Şi-a pregătit Împărăţia nu pentru eşec, ci pentru biruinţă! Dacă e să avem ceva de învăţat din experienţa lui Iona, atunci să fie hotărârea: „Să mergem!”