Marele plan de răscumpărare va atinge punctul culminant la a doua venire a Domnului Hristos. Dacă El nu ar reveni, întruparea, moartea şi învierea Sa nu ar avea cum să ne aducă mântuirea.
2. Care este unul dintre motivele principale ale revenirii lui Isus? Matei 16:27
Viaţa nu este întotdeauna dreaptă. Dimpotrivă, de cele mai multe ori este nedreaptă, nu suntem trataţi întotdeauna corect în lumea aceasta, suferim chiar dacă suntem nevinovaţi, în vreme ce răul prosperă şi mulţi nu primesc ceea ce merită. Totuşi noi ştim că răul şi păcatul nu vor stăpâni la nesfârşit, fiindcă Domnul Isus va veni ca să dea fiecăruia „după fapta lui” (Apocalipsa 22:12).
De aici reiese că, înainte de revenirea Sa, trebuie să aibă loc o judecată care să stabilească soarta fiecărui om. Mântuitorul a făcut aluzie la ea în pilda nunţii fiului de împărat (Matei 22:11-13). Dar, chiar dacă suntem judecaţi după faptele noastre, nu înseamnă că suntem mântuiţi prin fapte sau în funcţie de meritele personale. Mântuirea este prin harul lui Dumnezeu şi este primită prin credinţa în Isus (Marcu 16:16; Ioan 1:12), iar faptele constituie dovada mântuirii.
Matei 16:27 subliniază ideea că vom fi răsplătiţi după faptele noastre, că, în sfârşit, ni se va face dreptate. Nu trebuie decât să aşteptăm acest moment.
Un alt lucru important care va avea loc la a revenirea Sa este învierea celor care au adormit în Hristos şi răsplătirea lor cu viaţa veşnică. Făgăduinţa revenirii şi a învierii este deosebit de importantă pentru noi, cei care aşteptăm să-i revedem pe cei dragi ai noştri care au murit.
„În timp ce pământul se zguduie, fulgerele strălucesc şi tunetele fac să răsune cerul, glasul Fiului lui Dumnezeu îi cheamă afară pe sfinţii care au adormit. El priveşte spre mormintele celor drepţi şi, ridicând braţele spre cer, strigă: «Treziţi-vă, treziţi-vă, treziţi-vă, voi, care dormiţi în ţărână, şi ieşiţi!» Pe tot cuprinsul pământului, morţii vor auzi acest glas şi cei care vor auzi vor trăi. Şi pământul întreg va răsuna de vuietul acelei armate nespus de mari din fiecare naţiune, neam, limbă şi popor. Ei ies din închisoarea morţii îmbrăcaţi în slavă nemuritoare, strigând: «Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?» (1 Corinteni 15:55). Şi cei drepţi care sunt în viaţă şi sfinţii înviaţi îşi unesc glasul într-un strigăt de biruinţă prelung şi fericit.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 644