Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „Lazăre, vino afară”, p. 524-536 şi „Domnul a înviat”, p. 779-787.„Glasul Fiului lui Dumnezeu îi cheamă afară pe sfinţii care au adormit. El priveşte spre mormintele celor drepţi şi apoi, ridicând braţele spre cer, strigă: «Treziţi-vă, treziţi-vă, treziţi-vă, voi, care dormiţi în ţărână, şi ieşiţi!» Pe tot cuprinsul pământului, morţii vor auzi acest glas şi cei care vor auzi vor trăi. (…) Ei ies din închisoarea morţii îmbrăcaţi în slavă nemuritoare, strigând: «Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?» (1 Corinteni 15:55). Şi cei drepţi care sunt în viaţă şi sfinţii înviaţi îşi unesc glasul într-un strigăt de biruinţă prelung şi fericit.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 644
Întrebări pentru discuţie:
1. Cu toţii ne-am confruntat cu realitatea morţii, cu aparenta ei finalitate şi cu aparentul ei nonsens. Dacă nu ar exista Dumnezeu, dacă nu ar exista nicio speranţă de a trăi veşnic, dacă nu ar exista înviere, atunci ce sens ar mai avea viaţa aceasta? Ce sens ar mai avea dacă toţi am muri şi amintirea noastră ar pieri pentru totdeauna? În ce fel te ajută concepţia ta despre înviere să răspunzi la aceste întrebări?
2. Ce probleme se nasc din concepţia că sufletul este nemuritor? De ce este Satana atât de dornic să răspândească această concepţie nebiblică? Ce rol va juca ea în ultimele scene ale istoriei acestei lumi? De care amăgiri ne fereşte concepţia că moartea este ca un somn?