„Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.” (Faptele apostolilor 8:39,40)
Care este principiul final, învăţat din povestirea despre Filip şi slujbaşul etiopian, pentru a-ţi împărtăşi credinţa în mod eficient?
Principul 7. Fii pregătit să te întorci de unde ai venit şi să o iei de la capăt.
De fapt, experienţa lui Filip arată clar învăţătura lui Isus: „Celui ce are, i se va da” (Luca 19:26). Aceasta explică faptul că unii oameni găsesc mereu noi oportunităţi de mărturisire, oriunde se duc. Nu înseamnă că sunt mai buni decât ceilalţi dintre noi. Înseamnă, pur şi simplu, că ei se arată disponibili Duhului Sfânt, care, asemenea unui om de afaceri priceput, alege să-Şi investească bogăţia mai degrabă în cei care dau rezultate decât în cei care refuză să pună la lucru ceea ce au.
Aşadar, ce-ar fi să începem fiecare zi cu această rugăciune simplă şi umilă: „O, Doamne, astăzi îţi ofer viaţa şi mărturia mea. Trimite-mi pe cineva sau trimite-mă la cineva care are nevoie să-L cunoască pe Isus şi adevărul Său! Amin!” Nu uita: mărturisirea credinţei nu este o chestiune de abilitate, ci ţine de disponibilitate. Această rugăciune tăcută de la începutul fiecărei zile este un anunţ pentru Dumnezeul universului că, dacă vreunul dintre copiii Săi pământeşti are nevoie să-L cunoască pe Isus şi adevărul Său, atunci tu răspunzi: „Iată-mă, trimite-mă” (Isaia 6:8). „Nu ştiu cine sunt ei sau ce nevoi au, însă am făgăduinţa lui Isus că Duhul Sfânt îmi va da pe loc cuvintele pe care Tu doreşti să le rostesc în clipa aceea. Astfel, pe baza autorităţii chemării şi făgăduinţei Tale, mă fac disponibil pentru Tine astăzi.”
Îngăduie-mi să fac o scurtă paranteză: mărturisesc că există zile în care rugăciunea aceasta este ultimul lucru la care mă gândesc, când tot ce îmi doresc este să prind un loc în avion, unde să nu mă deranjeze nimeni sau să reuşesc să termin toate punctele din agendă până seara. Însă, când îmi amintesc să mă ofer lui Dumnezeu pentru mărturie, oamenii pe care îi întâlnesc şi întâmplările care se succed mă uimesc până şi pe mine. Dimineaţa devreme am rostit o rugăciune şi, în zborul dintre Chicago şi Los Angeles, întârziat din cauza zăpezii, m-am aşezat lângă o străină care şi-a descărcat sufletul cu experienţa sa de credinţă. Când conversaţia noastră a luat sfârşit, ea a observat: „Cineva a avut grijă să pierd avionul ca noi să putem avea această discuție.” Datorită acelei rugăciuni, eu ştiu Cine S-a îngrijit de lucrul acesta.