PE COATE ŞI PE GENUNCHI – 4

„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25)Să continuăm cu o a treia metodă de a-i iubi pe oamenii pierduţi prin rugăciune.

3. Lucrează cu cei de pe listă. Pentru o perioadă l-am avut pe lista mea de rugăciune pe un profesor care predă la un colegiu din apropiere. Am studiat Biblia împreună, iar Duhul Sfânt părea să ne conducă din ce în ce mai profund în Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, deodată, el a intrat într-o criză personală, iar studiile noastre au încetat. Orice încercare a mea de a relua legătura cu el a fost respinsă. Astfel, am tras concluzia că acesta a fost unul dintre cazurile în care Îl urmezi pe Duhul Sfânt într-o relaţie de mărturisire, îţi oferi întreaga energie şi înalți rugăciuni aprinse, însă ac­cepţi realitatea că nu orice efort de a conduce pe cineva la Hristos şi la adevărul Său se încheie printr-un succes. În plus, ceea ce nouă ni se poate părea un eşec se poate dovedi, de fapt, o etapă strategică în lucrarea Duhului Sfânt, la multă vreme după ce am părăsit scena, iar deznodământul poate fi un câştig pentru Dumnezeu.

L-am păstrat pe profesor pe lista mea de rugăciune şi am continuat să mă rog pentru el înaintea lui Dumnezeu în fiecare vineri, cerându-I Domnului să lucreze aco­lo unde eu nu pot. Apoi, tot într-o vineri dimineaţă, am ieşit la o plimbare, în cursul căreia doream să mă rog. (Deşi îmi place să alerg zilnic, am descoperit că o plimbare matinală săptămânală poate fi înviorătoare şi o ocazie liniştită de a-mi recapitula lista de mijlocire cu Dumnezeu.) În dimineaţa aceea, aveam pe suflet în mod deosebit nu­mele profesorului, aşa că am spus: „Doamne, nici nu ştiu dacă ar mai trebui să încerc să iau legătura cu el, aşa că, dacă este voia Ta să ne reîntâlnim pentru studiul Cuvântului Tău, Te rog fă-l pe el să mă caute.” Două ore mai târziu, am primit un e-mail de la profesorul acesta, în care scria: „Mi-a lipsit timpul petrecut împreună. Când am putea să începem din nou studiul Bibliei? De data aceasta, alege dumneata subiectul.” Lăudat fie Domnul! Amin!

Mesajul meu este acesta: Trebuie să fii mereu deschis față de Dumnezeu, să lucrezi la lista pe care o ai înaintea Lui. Da, trebuie să te rogi pentru cei care sunt pierduţi. Dar, în acelaşi timp, trebuie să rămâi deschis la posibilitatea ca Dumnezeu să Se folosească de noi pentru a răspunde rugăciunilor noastre. Poate îţi zici în sinea ta: „Nu aş putea studia niciodată Biblia cu cineva!” Însă nu te grăbi să dai cu piciorul la ce poate să facă Duhul prin tine. Mai întâi ai făgăduinţa: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). În al doilea rând, există o mulțime de materiale şi seminare pe care Dumnezeu le poate folosi pentru a te echipa. Roagă-te pentru lista ta şi lucrea­ză pentru ea!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.