„Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: «Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?» El le-a răspuns: «Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.»” (Faptele apostolilor 1:6-8)
Ce întrebare „adventistă” a ucenicilor: „A sosit sfârşitul?” Dar ce răspuns „neadventist” le dă Isus: „Nu vă îngrijoraţi în privința aceasta – mai aveţi încă destulă lucrare de făcut!” Isus vorbeşte clar. Nevoia cea mai urgentă a ucenicilor nu este să cunoască data revenirii Lui, ci să ceară făgăduinţa Duhului Său. Pentru că „veţi primi o putere (în greceşte, dunamis – „dinamită”), când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori (în greceşte, martus – „martir”, cel care dă mărturie prin viaţa sa şi chiar prin moarte)… până la marginile pământului”. Datorită acestei făgăduinţe a „dinamitei”, cei o sută douăzeci de bărbaţi, femei şi tineri se adunaseră în camera aceea de sus (vezi Faptele apostolilor 2).
Şi pentru ce se rugau? Iată cum este descrisă cererea lor în Faptele apostolilor: „Ucenicii se rugau cu un zel nepotolit ca să fie făcuţi destoinici să-i întâmpine pe oameni şi, prin convorbirile lor zilnice, să-i conducă pe păcătoşi la Hristos. Ei nu au cerut o binecuvântare care să le servească numai lor. Asupra lor apăsa povara salvării sufletelor. Ei au înţeles că Evanghelia trebuia să fie dusă lumii şi, în vederea acestui lucru, cereau puterea pe care Domnul Hristos le-a făgăduit-o” (p. 37, sublinierea autorului). S-au rugat pentru Duhul Sfânt – nu de dragul de a fi cuprinși de fiori, nu pentru experimentarea unei stări de înalt extaz spiritual, ci pentru ca oamenii pierduţi să fie găsiţi şi mântuiţi.
Ce s-ar întâmpla dacă cei aleşi ar înălța cu aceeași intensitate rugăciunea rostită înainte de Cincizecime? Ce s-ar întâmpla dacă astăzi I-am cere lui Isus să împlinească făgăduinţa din Faptele apostolilor 1:8 şi să ne umple de Duh Sfânt, pentru ca şi noi să fim aprinşi de dragostea Sa pentru oamenii pierduţi? Am învăţat că niciun predicator nu îmi poate transmite printr-o predică dragostea pentru sufletele pierdute. Nicio carte nu poate crea în inima ta dorul de a-i atrage la Hristos pe oamenii pierduţi. Nici măcar Biblia nu îţi poate insufla o asemenea dragoste pentru păcătoşi. Căci există o singură sursă a dragostei – aceasta este însăşi inima lui Dumnezeu. Atunci, hai să mergem direct la El chiar acum şi să-L implorăm să ne ofere darul Său! Ce altă rugăciune de vârf poate fi pentru o generaţie de vârf din ceasul de vârf al istoriei?