„În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” (Faptele apostolilor 2:1,2)Cum ar fi ca, în timp ce stăm îngenuncheaţi în biserică Sabatul acesta, să auzim – ca din depărtare – un vuiet înăbușit? Cu ochii încă închişi pentru rugăciune, am auzi apoi din ce în ce mai tare geamătul puternic al vântului. Deodată, sunetul acesta s-ar transforma într-un zgomot de tren de marfă. (În partea de mijloc a coastei de Vest, americanii sunt învăţaţi să recunoască în acest tip de vuiet avertizarea apropierii unei tornade.)
Însă, înainte de a putea reacţiona, vântul mugind ar exploda parcă în adunare. Cu toate acestea, corpurile de iluminat se află la locul lor, încremenite. Fără adiere, fără mişcare a aerului. Biserica s-ar umple doar de mugetul unei tornade furioase. Apoi am vedea, la jumătatea distanţei spre tavan, o minge portocalie, rotitoare, de foc, asemenea unei sfere de oţel topit clocotit – doar focul lichid, suspendat în aer. În final, ca desprinse de mâini invizibile, fâşii subţiri de flacără sunt decojite din mingea fierbinte şi ţintite prin aer, în sus şi în jos, de fiecare parte şi spre fiecare loc, până când, deasupra capului tuturor închinătorilor, arde o limbă de foc.
Cincizecimea!
Cum ar fi să se întâmple chiar acum şi aici?
Unii se roagă de multă vreme pentru Cincizecime. Ştiu, i-am cunoscut. Doi tineri au venit în biroul meu pentru a-mi spune despre dorul lor aprins ca aceasta să se întâmple iar, poate chiar cu noi. Să le răspund că nu se poate întâmpla încă? Că nu a sosit momentul? Că nu suntem generaţia potrivită pentru Cincizecime? Dar cum ar trebui să arate aceasta?
Răspunsul se găseşte în cuvântul grecesc pentecost, care înseamnă „a cincizecea zi”. Dacă numeri cincizeci de zile de la Paşte, ajungi la Cincizecime. Ambele zile sfinte simbolice au fost incluse într-o singură istorie a jertfei divine. De la porţile Edenului la crucea lui Hristos şi chiar până în zilele noastre, fiecare acţiune a lui Dumnezeu, fără excepţie, a fost motivată de dragostea Sa profundă pentru oamenii păcătoşi.
Betleemul, Calvarul, Cincizecimea – toate evenimentele acestea s-au născut din dragostea jertfei Lui. Deci, atunci când te rogi pentru Cincizecime, ceri mai mult decât doar să fii umplut cu Duhul Sfânt, de fapt, mijloceşti pentru împlinirea dragostei înflăcărate a lui Dumnezeu faţă de oamenii rătăciţi. Cum ai putea fi umplut cu Duhul Sfânt, dacă nu ai fi plin de dragostea lui Dumnezeu?