7. Citeşte Matei 19:16-22. Ce adevăruri mari putem desprinde din această discuţie pe marginea Legii şi a păzirii ei?Tânărul bogat nu a putut să priceapă că mântuirea din păcat nu este rodul păzirii Legii (nici chiar al păzirii ei stricte!), ci este darul Dătătorului Legii, al Mântuitorului. Evreii au ştiut acest lucru de la bun început, dar l-au uitat pe parcurs. De aceea, Domnul Isus reia aici acest adevăr, subliniind ideea că ascultarea şi consacrarea deplină depind mult una de cealaltă şi, dacă le separăm, devenim nişte credincioşi prefăcuţi. „Nu poate fi acceptat nimic mai puţin decât ascultarea. Predarea de sine este esenţa învăţăturilor lui Hristos. Adeseori ea este prezentată şi cerută într-un limbaj care pare autoritar, deoarece nu există o altă cale de mântuire a omului decât aceea de a elimina acele lucruri care, dacă ar fi hrănite, nu ar face decât să corupă întreaga fiinţă.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 523
Într-o altă ocazie, după ce saducheii au eşuat în încercarea de a-L pune pe Domnul Hristos în încurcătură cu o problemă legată de înviere, fariseii şi-au adunat forţele pentru o ultimă încercare de a-L prinde cu vorba şi de a-L învinui de încălcarea Legii. Au ales în acest scop un învăţător al Legii care să-L întrebe care era cea mai însemnată poruncă (Matei 22:35-40).
Întrebarea aceasta a apărut probabil în momentul în care rabinii au dorit să aranjeze toate poruncile în ordinea importanţei. De regulă, când întâlneau două porunci care li se părea că ar intra în conflict, îi dădeau întâietate poruncii pe care o socoteau mai importantă, iar pe cealaltă considerau că o puteau încălca în voie. În ce priveşte Decalogul, fariseii puneau un accent deosebit pe primele patru porunci, în defavoarea celorlalte şase. De aici şi marile lor deficienţe în chestiunile legate de religia practică!
Domnul Isus le-a răspuns cu înţelepciune: mai întâi de toate, pentru a putea păzi Legea lui Dumnezeu, este necesar să avem dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Fără această dragoste, ascultarea nu este posibilă şi nu are nicio valoare. Iar cel care Îl iubeşte pe Dumnezeu are dorinţa de a-şi pune viaţa în armonie cu voinţa Sa, aşa cum este ea exprimată în toate Cele Zece Porunci ale Sale. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15), avea să spună Domnul Isus mai târziu.