Domnul Isus a adâncit înţelesul Legii

După ce a afirmat perpetuitatea Celor Zece Porunci, Domnul Isus a continuat Predica de pe Munte oferind exemple concrete de păzire a legilor din Vechiul Testament. Oamenii ajunseseră să le înţeleagă atât de greşit, încât El a simţit nevoia de a aduce clarificări.

3. Ce anume a pus în contrast Domnul Isus atunci când a amintit diverse aspecte, porunci, prevederi ale legii? La ce autoritate a apelat în fiecare caz? Matei 5:21-44

Observăm că, în fiecare caz, Domnul Isus citează mai întâi un text din Vechiul Testament (Exodul 20:13,14; Deuteronomul 5:17,18; Exodul 21:24; Leviticul 24:20; Deuteronomul 19:21) şi apoi face o afirmaţie care pare a-l contrazice. Dar putem trage concluzia că El a discreditat Legea? Nici vorbă! El nu a făcut altceva decât să pună în contrast interpretările fariseilor cu adevăratul înţeles al Legii, oferind explicaţii şi lărgind ceea ce ei reduseseră la o simplă formalitate.

În mod obişnuit, rabinii citau din tradiţie. Ea era autoritatea la care apelau pentru a interpreta Legea. În schimb, Domnul Hristos a făcut apel la autoritatea Sa, ca Dătător al Legii. Expresia „dar Eu vă spun…” apare de şase ori în acest capitol, subliniind această calitate a Sa.

Un alt lucru interesant este acela că învăţăturile Sale şi cerinţele prezentate de  El treceau cu mult peste simpla formă a Legii, luând în considerare spiritul din spatele literei Legii, acel spirit care dă sens şi viaţă şi fără de care, totul ar fi pur formalism. Păzirea Legii, ca fapt în sine, şi atât, nu duce decât la moarte. Ea nu are niciun rost dacă nu este înţeleasă ca o expresie, ca o manifestare a mântuirii prin har.

Gândeşte-te la atitudinile cărturarilor şi fariseilor descrise în Matei 25:3-5,23-28. Cum putem asculta de Legea lui Dumnezeu din toată inima, ferindu-ne de capcana ipocriziei şi a legalismului? Ce rol crucial joacă înţelegerea harului în evitarea legalismului?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.