„Propovăduiţi Evanghelia”

În Evanghelia sa, Marcu redă Marea Trimitere în binecunoscutul său stil concis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). La fel ca în Matei, şi aici verbul grecesc „a se duce” este la modul participiu şi, de aceea, nu indică sarcina propriu-zisă, ci o acţiune necesară îndeplinirii acestei sarcini. Sarcina propriu-zisă (misiunea) este exprimată de verbul la modul imperativ kērusso care înseamnă „a proclama, a vesti, a propovădui”. Marcu îl utilizează de paisprezece ori, adică mai mult decât ceilalţi scriitori ai Evangheliilor. Prin urmare, misiunea bisericii este proclamarea Evangheliei.

În timpul lucrării Sale pe pământ, Domnul Isus i-a trimis pe ucenici numai „la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10:6). Aici însă îi trimite „în toată lumea” şi „la orice făptură”. Această misiune mondială nu putea fi îndeplinită doar de cei unsprezece ucenici. Ea necesita implicarea fiecărui membru al bisericii, participarea fiecărui credincios din toate secolele şi, de aceea, contribuţia mea şi a ta!

5. Citeşte Apocalipsa 14:6-12. La cine trebuie să ajungă Evanghelia veşnică?

Evanghelia veşnică trebuie să fie vestită tuturor locuitorilor pământului, dar aceasta nu înseamnă şi că toţi o vor accepta. Numai „cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit” (Marcu 16:16). Noi trebuie să o propovăduim cu entuziasm, sperând ca toţi ascultătorii să răspundă pozitiv, dar fără a pierde din vedere faptul că mulţi nu vor accepta să meargă pe calea cea strâmtă (Matei 7:13,14).

6. Ce asigurare avem că misiunea aceasta mondială va fi adusă la îndeplinire? Matei 24:14

Şi Marcu 16:15, şi Matei 24:14 vorbesc despre propovăduirea Evangheliei în toată lumea, primul prezentând misiunea încredinţată de Isus ucenicilor, iar al doilea făgăduinţa împlinirii misiunii. Lucrul acesta este foarte încurajator pentru noi!

Domnul Hristos „a luat toate măsurile necesare pentru realizarea lucrării şi Şi-a asumat responsabilitatea pentru asigurarea succesului ei. Atâta timp cât ascultau de cuvântul Său şi lucrau în legătură cu El, [ucenicii Săi] nu puteau da greş.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 822.

Cât de dispus eşti să te laşi folosit de El în această lucrare esenţială?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.