GENERALUL DOUGLAS MACARTHUR NU ESTE DE PARTEA NOASTRĂ!

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.»” (Matei 28:18,19)

Îţi mai aminteşti când ai luat în serios pentru prima oară chemarea lui Isus? Cât de bine îmi amintesc eu lucrul acesta! S-a întâmplat la malul frumosului lac de munte Nojiri, din Japonia, un loc preferat de vacanţă pentru misionari din toate confesiunile. Împreună cu fratele meu mai mic, Greg, eram prieteni foarte buni cu doi alţi fraţi adventişti, Doug şi Dave Clark. Iar între cabanele noastre, pe acelaşi versant, locuia familia Kelly, un cuplu de baptişti, cu doi băieţi de vârsta noastră. Astfel, noi, cei şase băieţi americani, alcătuiam o echipă veselă.

Însă un mic detaliu a stricat puţin armonia. Fraţii Kelly au aflat că noi, adven­tiştii, eram vegetarieni. Avântul lor de baptişti nu a mai cunoscut limite: „Sunteţi ve­getarieni? Vă hrăniţi ca iepuraşii… Ha ha ha ha ha ha!” Noi, cei patru băieţi adventişti, ne-am simţit încurcaţi. Ne aflam în anii ’50, înaintea multor dovezi ştiinţifice despre dieta naturală organică. Aşa că a trebuit să înghiţim în sec şi să încasăm tachinările din partea prietenilor noştri baptişti. Din nou şi din nou. Până în ziua de neuitat, când Doug Clark, cel mai mare dintre noi, adventiştii, a venit pregătit de contraatac.

Când fraţii Kelly au redeschis subiectul, Doug i-a privit cu fruntea sus şi a de­clarat: „Ştiaţi că generalul Douglas MacArthur este adventist de ziua a şaptea?” Ochii mari, de sudişti baptişti, s-au făcut cât cepele! (pe vremea aceea MacArthur era la rang de cinste pe ambele coaste ale Pacificului pentru victoriile de pe front). „Şi încă ceva”, a adăugat Doug, „este vegetarian!” Să le fi văzut feţele! Până şi părinţii mei au omis să mă informeze cu ştirea aceasta de zile mari! Însă a fost tot ce mi-a trebuit ca să sar să fac galerie: „Ha ha ha ha ha ha – MacArthur este adventist şi este VEGETARIAN!” Nu am ştiut până atunci că poți fi atât de fericit când dai mărturie cuiva de credința ta! Şi ce succes am avut! Pentru că micii noştri tovarăşi de joacă baptişti nu au mai deschis niciodată subiectul acesta. M-am simţit atât de bine să câştig o dispută pentru Isus!

Mai târziu, am aflat că marea noastră victorie pentru Evanghelie s-a bazat pe o mică, dar însemnată eroare. Generalul MacArthur nu a fost niciodată adventist şi nici vegetarian. Doug l-a confundat pe MacArthur cu un alt Arthur, autorul preferatelor noastre povești de seară Bedtime Stories!

Dar, deşi nu este împărtăşită şi de marele şi regretatul general, marea noastră chemare este totuşi o lucrare de parteneriat cu cea mai de seamă Fiinţă a universului, care are toată autoritatea şi puterea de care avem nevoie pentru a îmbrăţişa cu drag misiunea Sa și a câştiga pentru Isus!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.