„A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustiul Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: «Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.»” (2 Cronici 20:20)
Am crescut într-a cincea generaţie de adventişti de ziua a şaptea a familiei mele şi am devenit reprezentantul celei de-a patra generaţii de predicatori din această comunitate de credinţă. Aşa că s-ar putea să pară puţin nepotrivit să-ţi spun că nu L-am cunoscut pe Isus Hristos într-un mod durabil decât după ce am absolvit Seminarul. Dumnezeu a folosit învăţăturile unuia dintre profesorii mei pentru a-mi convinge inima de nevoia mea spirituală disperată, pe care am ignorat-o în prima parte a vieţii mele. Cu un sentiment neliniştit de vină, l-am căutat pe profesorul acela în casa scării din clădirea seminarului. Începând să-i spun ce mă frământă, răspunsul lui imediat a fost franc, dar călăuzit de Duhul Sfânt: „Du-te şi citeşte Calea către Hristos! Du-te şi citeşte Calea către Hristos.” Eu sperasem să găsesc o ureche aplecată să mă asculte, iar el m-a trimis la o carte. Astăzi sunt foarte recunoscător că a făcut lucrul acesta. Pentru că în apartamentul în care locuiam exista o ediţie veche a acestei cărţi, din care citisem în clasa a opta în pregătirea mea pentru botez, am luat-o din raft şi am început încet să recitesc această lucrare clasică. Şi, gustând-o din nou pentru prima oară, am descoperit că titlul cărţii era o profeţie care se împlineşte sigur. Pentru mine, a devenit o cale proaspătă şi nouă către Hristos.
Din renaşterea aceea spirituală, Dumnezeu a început să-mi călăuzească drumul înspre o viaţă de rugăciune, închinare şi devoţiune concentrată pe relaţia cu El. Şi pe drumul acesta, în inima mea s-a trezit o apreciere nouă şi mai profundă a lucrării lui Ellen White. De aceea am vrut să o împărtăşesc şi cu tine în aceste ultime zile. Există cu adevărat o relaţie empirică spirituală între citirea scrierilor acestui mesager pentru cei aleşi, la acest moment al istoriei, şi relaţia noastră cu Dumnezeu. Roger Dudley şi Des Cummings Jr. şi-au încheiat cercetarea (despre care aminteam ieri) cu această concluzie plină de îndemn: „Rareori se găsesc într-o cercetare dovezi atât de consistente către o anumită concluzie. În studiul asupra creşterii bisericii, ce cuprinde fiecare aspect al atitudinii sau obişnuinţelor personale din viaţa spirituală, cititorul constant al cărţilor lui Ellen White obţine un punctaj mai înalt decât membrul care citeşte arareori sau niciodată.” (Ministry, octombrie 1982, p. 12)
Atunci, să fie studiul un simplu tabel de scoruri? În niciun caz! Însă, date fiind vremurile strâmtorate în care trăim şi făgăduinţa din textul nostru de astăzi, de ce nu şi-ar dori cei aleşi acest dar pe care Dumnezeu l-a ales în mod personal pentru reuşita noastră personală şi pentru misiunea pe care o avem în timpul din urmă?