„Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” (Romani 10:1)Iată un ultim cuvânt în meditaţia noastră despre evrei şi despre rămăşiţa poporului lui Dumnezeu. Prietenul meu Jacques Doukhan, el însuşi francez de origine evreiască şi adventist de ziua a şaptea, a scris o carte adresată deopotrivă evreilor şi creştinilor. În carte, există o declaraţie provocatoare, notată de istoricul evreu Jules Isaac: „Respingerea lui Isus de către evrei a fost declanşată de faptul că, la rândul lor, creştinii au respins Legea… Respingerea Legii a fost suficientă; să ceri poporului evreu să accepte această respingere… însemna aproape să le ceri să-şi smulgă inima din piept. Istoria nu înregistrează vreun exemplu de un asemenea suicid colectiv.” (citat din Drinking at the Sources, p. 25)
Îţi aminteşti de proptelele cărţilor de pe raft? Erau un set. În timp ce evreii credincioşi văd într-o mare parte a creştinismului contemporan respingerea Legii şi renunțarea la Sabatul zilei a şaptea, un portret cu totul diferit pot vedea în adventiştii de ziua a şaptea. Nu vezi şi tu rudenia intenţionată de Dumnezeu între adventişti şi evrei? Ellen White îndemna: „Printre evrei, sunt mulţi care vor fi convertiţi şi prin care vom vedea mântuirea lui Dumnezeu înaintând ca o candelă aprinsă. Evreii se află pretutindeni şi trebuie să li se vestească lumina adevărului prezent. Printre ei sunt mulţi care vor veni la lumină şi vor propovădui cu o putere minunată despre caracterul neschimbător al Legii lui Dumnezeu.” (Evanghelizare, p. 578, sublinierea autorului)
Oare, dintre toate popoarele de pe pământ, nu noi ar trebui să fim cei mai deschişi cu inima faţă de vecinii şi colegii noştri evrei? Îţi aminteşti proptelele de pe raft? „Evreii convertiţi trebuie să aibă un rol important în marea pregătire viitoare pentru a-L întâmpina pe Hristos, Prinţul nostru. O naţiune se va naşte într-o singură zi” (Evanghelizare, p. 579). Aceste rânduri codificate sugerează că, într-o zi, cele două proptele se vor uni, nu-i aşa?
Oare cei aleşi vor deveni una printr-un holocaust final? Atunci, nu cumva cei temători de Dumnezeu din ambele comunităţi sabatariene se vor uni printr-o afinitate sacră, neobservată vreodată înainte? În cele din urmă, nu cupa împărtăşită a suferinţei va deveni catalizatorul unităţii dintre cei aleşi? Şi, dacă Hristos, Dumnezeul universului, a devenit El Însuşi evreu pentru a-Şi întâmpina propria soartă de holocaust şi a devenit Mântuitorul lumii, atunci noi, urmaşii Săi, nu ar trebui să ne rugăm astăzi şi să lucrăm cu avânt pentru cei din neamul Lui ca şi ei să fie mântuiţi?