„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efeseni 5:25-27)Este una dintre cele mai bizare povestiri din întreaga Scriptură. Niște călători obosiţi se prăbuşesc într-o sălbăticie stâncoasă, uitată de lume. Muşchii lor obosiţi şi dureroşi refuză să mai facă un pas. Înainte de a se lăsa noaptea, toţi adorm buştean. Deodată, întunericul este străpuns de o lumină orbitoare – o Făptură ţine o spadă scoasă din teacă. Mişcându-l pe unul dintre cei adormiţi, ridică arma spre cerul nopţii. În clipa aceea, doi dintre somnoroşi se trezesc, cel atins şi soţia sa cu ochii largi de mirare. Presimţind sfârşitul iminent al soţului său, ea se aruncă în umbră spre un al treilea adormit, îşi sfâşie hainele şi îl taie, circumcizându-l pe băiat. Când aruncă spre soţul ei bucata de carne, Făptura ameninţătoare dispare în noapte. Sfârşit.
Acest raport scurt despre Moise şi Sefora şi despre circumcizia fiului lor în faţa ameninţării divine este cutremurător. Însă şi mai uimitoare este învăţătura către conducătorii spirituali: Feriţi-vă de şoapta: „Nu contează”!
Căci, pentru cei pe care Dumnezeu i-a chemat să-i conducă pe copiii Săi în Ţara Făgăduinţei, totul contează. Agitaţia responsabilităţilor predicatorilor şi învăţătorilor le poate face inima insensibilă la Cartea care ar trebui să fie centrul ocupaţiei, profesiei şi chemării lor. Familiaritatea poate hrăni nesocotinţa sau lipsa de atenţie. Moise a cunoscut semnul legământului circumciziei. El însuşi a scris despre aceasta în Geneza 17. Însă el şi soţia sa au hotărât că e mai bine să nu o facă pentru băiatul lor. Totuşi „o asemenea nesocotinţă din partea conducătorului lor ales nu putea decât să micşoreze forţa preceptelor divine în mintea poporului” pe care urma să îl conducă (Patriarhi şi profeţi, p. 256). Când nu mai punem în practică ceea ce predicăm, punem în pericol întreaga comunitate a celor aleşi. Şi puterea morală abdică de la putere.
Unde este Evanghelia speranţei pentru conducătorii spirituali? „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine” (Exodul 4:25), a strigat Sefora. În aceasta constă şi mântuirea noastră. Pentru că, la Calvar, Hristos a devenit soţul de sânge al miresei Sale, biserica – jertfa Sa nu doar i-a făcut curaţi pe conducătorii spirituali, ci ne-a garantat şi nouă o autoritate morală nouă, care să conducă fără compromisuri.