CUVÂNTUL TĂU L-AM CÂNTAT ÎN INIMA MEA

„Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau.” (Faptele apostolilor 16:25)

Nu-mi pot imagina senzația de arsură, durerea provocată de schingiuirea cu flagelul pe pielea goală. Ca băiat, am avut şi eu parte de porţia mea de bătăi. Însă niciodată nu am fost dezbrăcat şi flagelat în piaţa publică… Bieţii Pavel şi Sila! Spatele lor se colorase în negru, albastru şi roşu peste tot. Au fost forţaţi să se aşeze pe rănile sângerânde, iar gleznele şi picioarele umflate le-au fost strânse în butuci de lemn. În timpul, acesta nu se puteau sprijini de zidul umed al închisorii, atât de mare era durerea la atingerea spatelui lor. Ce ar fi putut face un urmaş al lui Hristos?

Pavel şi Sila au început să cânte. Probabil nu era un marş săltăreţ şi jucăuş. Poate că unul dintre ei a început să murmure. Celălalt a recunoscut melodia şi i-a ţinut iso­nul. Ştii, chiar şi un murmurat poate fi contagios!

Chiar şi în miezul nopţii. Chiar atunci când suferi. Mai ales dacă suferi. Pentru că viaţa te răneşte, iar durerea este reală. Întunericul poate dura zile întregi, uneori chiar ani. De aceea trebuie să luăm învăţătură din experienţa lui Pavel şi a lui Sila, care nu au avut de ales, nu au putut dormi şi, de aceea, au început să cânte. Cu adevărat, lauda este contagioasă, chiar are forţă de convingere.

Meditează asupra acestei observaţii profunde: „Este o lege a naturii aceea ca gândurile şi sentimentele noastre să fie încurajate şi întărite pe măsură ce vorbim des­pre ele. Deşi cuvintele exprimă gânduri, este, de asemenea, adevărat că şi cuvintele sunt urmate de gânduri. Dacă am vrea să dăm mai multă expresivitate credinţei noastre, să ne bucurăm mai mult de binecuvântările pe care ştim că le avem – marea îndura­re şi iubire a lui Dumnezeu. Ar trebui să avem mai multă credinţă şi o bucurie mai mare… Exprimaţi-vă lauda şi recunoştinţa prin cântări. Când suntem ispitiţi, în loc să dăm glas simţămintelor noastre, să înălţăm prin credinţă o cântare de recunoştin­ţă către Dumnezeu… Cântecul este o armă care poate fi întotdeauna folosită împotriva descurajării. Când ne deschidem astfel inima înaintea razelor de lumină ale prezenţei Mântuitorului, vom avea sănătate şi binecuvântarea Sa.” (Divina vindecare, p. 251-254, sublinierea autorului)

Ce ar fi să memorăm Psalmii 34:1, să punem versurile pe muzică şi să le cântăm de câte ori ne împiedicăm şi ne lovim, suntem în trafic sau simţim cum coboară peste noi norul întunecat al descurajării ori suntem răniţi profund de cei pe care îi iubim. Haideţi să învăţăm şi să cântăm această laudă: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea!”