ŢESTOASA REGALĂ NOROCOASĂ

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.” (Psalmii 40:8)

În Vietnam, o numiseră „ţestoasa regală norocoasă”. Căci ar fi putut sfârşi într-o supă chinezească savuroasă dacă nu ar fi avut parte de un car de noroc. Ofiţeri fioroşi au făcut un raid prin locuinţa unui hoţ din provincia Tay Ninh, în sudul Vietnamu­lui, şi au descoperit o marfă vie de contrabandă – peste treizeci de ţestoase destinate vânzării în China, unde carnea acestor vieţuitoare este considerată o delicatesă. Însă, între micile reptile, „Lucky” se deosebea de departe prin cele 52 de kilograme ale sale. Nu mai văzuseră o ţestoasă atât de mare! În urma întrevederii cu un specialist, s-a de­scoperit că „cea mare” era o Batagur baska, o terrapină asiatică, specie din Cambodgia considerată dispărută, dar recent redescoperită şi, prin urmare, declarată protejată de regele Norodom Sihamoni. De aici numele ei – „ţestoasa regală”. Dar detaliul de iden­tificare al „norocoasei” i s-a dat atunci când, sub pielea zbârcită, a fost descoperit un microcip, dovada evidentă că era rară şi protejată…, iar acum salvată!

Asemenea unui microcip ascuns sub piele, textul nostru de astăzi declară ca semn de identificare Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în inimă. Aşa a fost în cazul lui Isus. Conform textului din Evrei 10:5-7, cuvintele Psalmului 40 sunt propria Lui mărturie: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele” (versetul 8). Termenul evreiesc folosit aici pentru „lege” este Tora, care descrie cu pre­cizie Legea divină şi include în sens larg toate scrierile descoperirii divine. Atunci când un nou ministru sau președinte pune mâna pe Biblie şi jură să respecte Constituţia, într-un sens restrâns, cuvântul acesta descrie documentul original care stă la temel

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.