Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, cap. „Samariteanul milos”, p. 497-505 şi „Aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei”, p. 637-641.
„Pretutindeni în jurul nostru sunt suflete sărmane şi încercate, care au nevoie de cuvinte de simpatie şi de fapte de ajutor. Sunt văduve care au nevoie de înţelegere şi de sprijin. Sunt orfani cu privire la care Hristos le-a făcut urmaşilor Săi invitaţia de a-i primi ca pe o responsabilitate din partea lui Dumnezeu. (…) Ei sunt membri ai marii familii lui Dumnezeu, iar creştinii, în calitate de ispravnici ai Săi, sunt răspunzători pentru ei. «Voi cere din mâna ta», spune El, «sufletele lor.»” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 386, 387
„Ceea ce câştigă aprobarea din partea Mântuitorului nostru nu este măreţia lucrării pe care o împlinim, ci dragostea şi fidelitatea cu care o împlinim.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 32
Întrebări pentru discuţie
1. La prima vedere, parabola despre oi şi capre pare a susţine mântuirea prin fapte (cu cât strângi mai multe fapte bune, cu atât ai mai multe şanse să intri în Împărăţia lui Dumnezeu). Totuşi, reacţia de surprindere a celor mântuiţi faţă de aprobarea divină este un semn că ei nu i-au iubit pe alţii ca să obţine merite. Domnul Isus a arătat clar că viaţa veşnică este urmarea credinţei în El (Ioan 3:15; 6:40, 47; 11:25,26). Faptele adevărate de iubire izvorăsc tocmai din credinţa şi din iubirea faţă de Dumnezeu (Galateni 5:6). Ele sunt dovada faptului că suntem mântuiţi şi nu motivul pentru care suntem mântuiţi. Ce putem face ca să a nu cădem pradă ideii că am putea să ne câştigăm intrarea în Împărăţia cerului prin fapte bune? De ce trebuie să facem distincţie între roadele mântuirii şi mijlocul prin care suntem mântuiţi?
2. Una este să îţi iubeşti duşmanii când este vorba de nişte persoane mai antipatice (colegi de muncă dificili, cunoştinţe cu o purtare insolentă sau vecini arţăgoşi) şi cu totul altceva să-i iubeşti pe duşmani, pe cei care îţi fac rău sau care intenţionează să-ţi facă rău ţie ori familiei tale. Cum poţi să iubeşti astfel de oameni? Ce consolare găsim în faptul că nu ni s-a poruncit să îi iubim ca pe noi înşine?
3. Oamenii ne pot contesta teologia, doctrina, stilul de viaţă, aproape totul. Dar cine poate tăgădui dovezile iubirii dezinteresate? Iubirea neegoistă este mai puternică decât orice argument raţional. Cum ne putem obişnui să iubim aşa?