Cum să trăim ca Isus?

Probabil că cei mai mulţi dintre noi ne simţim covârşiţi şi descurajaţi de acest ideal înalt al iubirii dezinteresate. Cum e posibil ca noi, nişte fiinţe egoiste din fire, să ne iubim semenii în mod neegoist? Cum e posibil să ne iubim duşmanii? Omeneşte vorbind, lucrurile acestea sunt cu neputinţă.

Dar să nu uităm că Domnul Isus ne oferă, împreună cu porunca de a-i iubi pe toţi oamenii, şi puterea de a împlini porunca Sa. „Standardul acesta nu este unul pe care nu putem să-l atingem. În fiecare poruncă şi cerinţă a lui Dumnezeu, există o făgăduinţă, cea mai încurajatoare, care stă la baza acelei porunci. Dumnezeu a luat toate măsurile necesare ca să putem deveni asemenea Lui şi Îşi va împlini făgăduinţa în dreptul tuturor celor care nu se opun printr-o voinţă rea, împiedicând astfel harul Său.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 76

Ce făgăduinţă stă la baza poruncii de a ne iubi vrăjmaşii? Asigurarea că Dumnezeu este bun şi milos şi cu cei nerecunoscători şi răi (Luca 6:35,36), adică şi cu noi! Noi putem să ne iubim vrăjmaşii deoarece Dumnezeu ne-a iubit mai întâi, pe când eram vrăjmaşii Săi (Romani 5:10). Când ne reafirmăm zilnic dorinţa de a accepta personal jertfa Sa pe cruce, dragostea Sa pătrunde în viaţa noastră şi, pe măsură ce o înţelegem şi o simţim, ajungem să o şi manifestăm faţă de cei din jurul nostru şi chiar faţă de duşmanii noştri.

7. Care este legătura dintre rămânerea în Hristos şi iubirea vrăjmaşilor? Ioan 15:4-12

Avem nevoie în fiecare zi să acceptăm jertfa Domnului Hristos şi să rămânem în El. Şi, după cum El nu a căutat să facă voia Lui, ci voia Tatălui (Ioan 5:30), tot la fel şi noi ne supunem lui Isus şi voinţei Sale. Fiindcă despărţiţi de El nu putem face nimic.

Pe măsură ce alegem zi de zi să ne supunem Lui, Domnul trăieşte în şi prin noi. Atunci putem spune împreună cu apostolul Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Atunci atitudinile egoiste sunt înlocuite, prin harul Său, cu gesturi şi fapte pline de iubire.

Reciteşte Ioan 15:4-12. Despre ce bucurie vorbeşte Domnul Isus aici? Cum se manifestă ea?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.