Dovada supremă a creştinismului autentic este dragostea faţă de duşmani. Domnul Isus a stabilit acest standard înalt în condiţiile în care lumea în care trăia era dominată de ură. Unii chiar îşi justificau ura cu texte din Scriptură, susţinând că porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” nu le interzicea să-şi urască duşmanii, ci se referea doar la atitudinea faţă de cei apropiaţi!
5. Ce modalităţi practice de manifestare a iubirii faţă de duşmani a amintit Domnul Hristos în Luca 6:27,28?
În general, duşmanii se manifestă în trei feluri: au o atitudine ostilă („celor ce vă urăsc”), rostesc cuvinte urâte („cei ce vă blestemă”) şi recurg la abuzuri („cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” [Matei 5:44]). Domnul Hristos ne învaţă să răspundem la fiecare dintre acestea cu dragoste: să ne purtăm bine cu ei („faceţi bine”), să le vorbim frumos şi să le dorim binele („binecuvântaţi”) şi să mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru ei („rugaţi-vă”). Reacţia creştinului în faţa urii şi a împotrivirii este biruirea răului prin bine (vezi Romani 12:21).
Remarcăm că Isus ne cere mai întâi să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi apoi să le arătăm că îi iubim prin fapte bune, prin cuvinte amabile şi prin rugăciune de mijlocire. Dacă nu sunt caracterizate de dragoste cerească, toate aceste lucruri nu sunt decât o falsificare a creştinismului adevărat.
6. Cum a motivat Domnul Isus porunca de a ne iubi vrăjmaşii? Luca 6:32-35
Pentru a ne ajuta să înţelegem importanţa acestei porunci, Domnul ne-a dat trei argumente. Trebuie să-i iubim pe duşmanii noştri mai întâi fiindcă noi, în calitate de creştini, trebuie să ne ridicăm deasupra standardelor acestei lumi. În definitiv, şi păcătoşii se iubesc unii pe alţii, chiar şi răufăcătorii se ajută unii pe alţii. Şi ce valoare ar mai avea viaţa creştină, dacă nu ar fi cu nimic superioară modului de viaţă obişnuit? Al doilea argument al Său este faptul că Dumnezeu ne va răsplăti pentru că îi iubim pe vrăjmaşii noştri; noi nu îi iubim totuşi în mod interesat, din dorinţa de a primi această răsplată. Cel din urmă argument, dar nu şi cel mai puţin important, este acela că dragostea faţă de duşmani este o dovadă a relaţiei strânse cu Tatăl ceresc care „este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi” (Luca 6:35).