Deşi S-a aflat în permanenţă sub atacurile furibunde ale lui Satana, Domnul Isus a dus o viaţă de slujire dezinteresată şi plină de iubire. Prioritatea Sa a fost întotdeauna omul. Din copilărie şi până la cruce, El S-a arătat mereu dispus să le slujească altora şi să le aline suferinţa. El le-a arătat consideraţie şi dragoste celor care erau socotiţi neimportanţi, precum copiii, femeile, străinii, leproşii şi vameşii. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Matei 20:28) şi, de aceea, El „umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de Diavolul” (Faptele 10:38). El a aşezat preocuparea pentru bunăstarea altora mai presus de nevoia Sa de a mânca sau de a avea un adăpost. Chiar şi pe cruce a avut mai multă grijă de mama Sa decât de propriile suferinţe (Ioan 19:25-27).
1. Ce atitudine a avut Domnul Isus faţă de oameni? Matei 9:36; 14:14; 15:32
Domnul Isus a fost sensibil la nevoile oamenilor şi a fost preocupat în mod real de ei. El a dat dovadă de compasiune faţă de gloatele „necăjite şi risipite”. Lui I S-a făcut milă de cei doi orbi de lângă Ierihon (Matei 20:34), de leprosul care I-a cerut vindecare (Marcu 1:40,41)şi de văduva care îşi conducea singurul fiu la mormânt (Luca 7:12,13).
2. După ce principiu S-a ghidat Domnul Isus în relaţiile Sale cu oamenii? Marcu 10:21; Ioan 11:5
Fiecare gest de compasiune, fiecare minune, fiecare cuvânt al Său – toate erau motivate de o iubire infinită, neschimbătoare şi nepieritoare. El i-a iubit pe oameni „până la capăt” (Ioan 13:1), dându-Şi viaţa pentru ei. Prin moartea Sa pe cruce, a demonstrat înaintea universului întreg că dragostea este mai tare decât egoismul. În lumina crucii Sale, înţelegem că principiul dragostei care renunţă la sine este unicul fundament valabil al vieţii pe pământ şi în cer.
„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Ce înseamnă aceasta pentru viaţa ta zilnică? Cum îţi poţi da viaţa pentru prietenii tăi?