Paradoxal, viaţa adevărată este posibilă numai prin moarte. Când am primit botezul, am murit faţă de vechea fire şi ne-am ridicat la o viaţă nouă, dar vechea fire nu a dispărut brusc în apa botezului. Mai devreme sau mai târziu, observăm că vechile obiceiuri şi înclinaţii reapar şi se luptă să ne ia în stăpânire iarăşi. De aceea, trebuie să avem răbdare şi să răstignim vechea fire nu o dată, ci de nenumărate ori! Nu degeaba a asemănat Domnul Hristos viaţa creştină cu purtarea unei cruci!
5. Cum înţelegem pasajul din Luca 9:23,24?
După părerea multora, crucea despre care vorbeşte Domnul Isus aici este fie o boală gravă, fie o situaţie neplăcută, fie o dizabilitate permanentă. Însă, dacă citim pasajul cu atenţie, observăm că purtarea crucii este aşezată alături de lepădarea de sine şi este un act care trebuie îndeplinit zilnic şi în toate aspectele vieţii.
Viaţa creştină stă sub semnul crucii: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20). Să nu uităm că, la condamnaţii la moarte prin crucificare, decesul nu survenea imediat, ci după mai multe ore sau chiar zile de agonie. Tot la fel, vechea noastră fire nu moare repede, ci se luptă mult timp să supravieţuiască şi să coboare de pe cruce.
Lepădarea de sine nu este ceva uşor, fiindcă vechea fire nu cedează lesne, nu se lasă răstignită aşa uşor. Şi să nu uităm că nu ne putem răstigni singuri: „Nimeni nu se poate goli singur de sine. Tot ce putem face este să consimţim ca Hristos să îndeplinească această lucrare. Atunci, rugăciunea sufletului va fi: «Doamne, ia-mi Tu inima, căci eu nu pot să Ţi-o dau. Ea este proprietatea Ta. Păstreaz-o curată, căci eu nu pot să o păstrez pentru Tine. Mântuieşte-mă în ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab, necreştinesc. Modelează-mă, şlefuieşte-mă, ridică-mă într-o atmosferă curată şi sfântă, acolo unde un torent bogat din dragostea Ta să-mi pătrundă în suflet.» Nu este de ajuns ca această renunţare la sine să fie făcută doar la începutul vieţii creştine. Ea trebuie reînnoită la fiecare pas spre cer… Numai prin renunţarea constantă la sine şi prin dependenţa de Hristos, suntem în siguranţă.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 159, 160
Este necesar să ne predăm zilnic Domnului.
Care este cea mai recentă experienţă pe care ai avut-o în ce priveşte lepădarea de sine? Ce îţi spune aceasta despre viaţa ta creştină?