„Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:11)
Orientul Mijlociu a fost în mod tragic creuzetul unora dintre cele mai mari con¬flicte ale lumii. Însă niciuna dintre bătăliile ţinute în deşert nu se aseamănă cu aceea pe care o vom revedea în imaginație acum.
Silueta solitară se mişcă în lumina orbitoare a soarelui deşertului. Lungită îna¬intea sa, sub adierea şerpuitoare a vântului, este o vastă întindere de pământ crăpat şi brăzdat. Maroniu şi golaş, nu oferă niciun copac, nicio plantă drept adăpost. Silueta singuratică merge agale, cu buzele crăpate şi uscate, cu ochii înroşiţi şi obosiţi, cu faţa arsă de soare şi bătută de vânt. Însă aici nu se găseşte nimic care să-i potolească se¬tea, nimic care să-i astâmpere foamea. Aşa că Se întoarce. Înapoi la umbra fierbinte a dealului pietros, înapoi la locul unde S-a rugat vreme de aproape şase săptămâni fără hrană. În urmă cu patruzeci de zile, cerurile fuseseră străbătute de o săgeată de lumină şi de ecoul unui Glas care L-a numit pe Cel ieşit din apa botezului Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu. Însă aceasta a fost cu patruzeci de zile în urmă. Acum glasul lui Dumne¬zeu pare un miraj al unei amintiri îndepărtate, în timp ce Omul solitar suferă dogoarea deşertului.
Deodată, un alt glas rupe tăcerea fierbinte, copleşitoare. Omul Se întoarce către intrus. Ce contrast grotesc face a doua figură! Primul are chipul subţiat, epuizat, ochii adânciţi în orbite, pomeţii proeminenţi, ca într-o fotografie alb-negru din Holocaust. Însă al doilea are faţa fină, curată, nobilă, mândră, scăldată parcă într-o strălucire celes¬tă. Antagonici, cei doi se află într-un război de ordin galactic. Îngerul prefăcut, răzvrătit și decăzut ia primul cuvântul: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini” (Matei 4:3).
Cel slăbit Îşi umezeşte buzele sărate şi crăpate cu limba uscată. Adevărul este că nu doar are puterea divină la degetul mic – realmente, puterea sălăşluieşte în degetele Sale –, ci este Dumnezeu în trup, iar cu o singură poruncă ar putea transforma întin¬derea de piatră într-o brutărie. Însă El răspunde: „Este scris…” (versetul 4).
De trei ori duşmanul cerului şi al omenirii Îl atacă pe Mântuitorul slăbit în decorul deşertului. Şi de trei ori, cu numai două cuvinte, Isus îi respinge atacul. „Este scris.”
Dar tu cum ai putea şti că este scris în Cuvânt, dacă nu l-ai citit?